Farmacii subvenționate pentru populația din satele Republicii Moldova

Farmacii subvenționate pentru populația din satele Republicii Moldovasursa foto/ Agenția Medicamentului

Republica Moldova. 55 de sate din Republica Moldova vor fi dotate cu farmacii, iar populația va avea acces la medicamente. Acest lucru ar urma să se întâmple pe parcursul a următoarelor șase luni. Decizia a fost luată de către Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din Republica Moldova, în urma unei licitații. Potrivit instituției, nouă agenți economici și-au asumat angajamentul de a deschide farmacii în cele 55 de localități.

Farmaciile subvenționate, adjudecate în urma unei licitații

Potrivit reprezentanților Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, fiecare agent economic urmează să deschidă între 1 și 15 farmacii, ăn funcție de loturile adjudecate în urma licitației. Instituția mai precizează că în unele cazuri, concurența dintre participanți a dus la scăderea costurilor de subvenționare. Acest fapt reflectă interesul crescut al companiilor farmaceutice pentru acest program.

Medicamente compensate.

Medicamente. Sursa foto: Pixabay

Până acum, au fost eliberate 81 de licențe, iar 76 de farmacii sunt deja funcționale și deservesc omunitățile din sate. Programul de subvenționare continuă să se extindă, cu scopul de a reduce inegalitățile de acces la servicii farmaceutice pentru populația din mediul rural.

În Chișinău și orașele mai mari sunt mai multe farmacii decât permite legea

Recent, Curtea de Conturi a constatat că în orașele din Republica Moldova, numărul farmaciilor este de câteva ori mai mare decât permite legea. De cealaltă parte, în zeci de sate, farmaciile lipsesc cu desăvârșire, fapt care limitează accesul populației la medicamente.

Potrivit legii, în orașe, centre raionale şi în localități cu statut de oraș o farmacie se înființează la un număr de la 3.000 pînă la 4.000 de locuitori. Datele însă arată că în Chișinău, Bălți, Ungheni, Rîșcani, Sîngerei, Ștefan Vodă și Căușeni numărul farmaciilor licențiate depășește de 2-3 ori normativele demografice.

De exemplu, în Chişinău, la o populaţie de peste 730.000 de locuitori, sunt circa 450 de farmacii. Conform legii numărul acestora ar trebui să fie de 184, adică de 2,44 ori mai puţin.