Fără tarife de roaming în Balcani. Acordul la care au ajuns șase state
- Ionel Sclavone
- 1 iulie 2021, 12:45
Cetățenii din șase state balcanice vor putea vorbi la telefon și transmite SMS-uri, între ei, fără să mai plătească tarife de roaming, în baza unui acord care prevede eliminarea acestora.
Tarifele de roaming pentru apeluri de voce și mesaje SMS au fost eliminate de mai multe state din Balcani. Acest lucru are la bază un acord datând din 2019 menit să reducă costurile de telefonie ale abonaților.
Aproximativ 18 milioane de cetățeni din Albania, Bosnia-Herţegovina, Kosovo, Muntenegru, Macedonia de Nord şi Serbia vor vorbi între ei fără teamă că vor mai plăti tarife de roaming pentru apeluri telefonice și SMS-uri. Măsura de eliminare a tarifelor de roaming pentru apeluri voce şi SMS-uri au fost eliminate, începând de joi, după cum informează DPA.
În continuare, însă, se vor aplica plafoane pentru utilizarea gratuită a datelor mobile în regiune. Informația a fost prezentată de adjunctul ministrului Comerţului din Serbia, Milan Dobrijevic. Acesta a apreciat că, pentru evitarea neînţelegerilor şi întreruperilor, cetăţenii ar trebui să îşi consulte furnizorul de telecomunicaţii cu privire la serviciile incluse în pachetele lor de telefonie mobilă. Astfel, vor evita să fie taxați pentru anumite servicii.
Eliminarea tarifelor nu se aplică pentru transferul de date mobile
În plus, a mai precizat oficialul sârb, vor exista în continuare unele diferenţe. De exemplu, statul Kosovo renunţă la tarifele de roaming pentru apeluri şi mesaje text efectuate în celelalte cinci ţări. În schimb, orice utilizare a datelor de internet mobil va fi plătită.
De menționat că cele șase state din Balcani au ajuns la un acord încă din luna aprilie 2019 pentru o eliminare a tarifele de roaming pentru teritoriul lor. În luna iulie a aceluiaşi an a intrat în vigoare o reducere a tarifelor regionale de roaming. Iar acum s-a trecut la eliminarea totală a acestora.
Următorul pas pe care îl au în vedere, cele şase ţări balcanice este o integrare în acest domeniu cu Uniunea Europeană. Astfel, acestea își propun eliminarea tarifelor de roaming pentru convorbirile cu cetățenii din statele membre ale Uniunii Europene.