Fără sute de taximetriști în trafic, în Oradea. Consideră excesiv tariful Bolt

Fără sute de taximetriști în trafic, în Oradea. Consideră excesiv tariful BoltBolt. Sursa foto: Piotr Adamowicz | Dreamstime.com

200 de taximetriști Bolt vor organiza un protest în Oradea împotriva taxelor "excesive" impuse de platformă. Protestul are loc sâmbătă, 14 iunie,  începâd cu ora 13,00 la Oradea Arena.

Mai puțin cu 200 de taximetriști în curse, începând de vineri

Dar taximetriștii Bolt anunță că vineri nu vor deschide platforma. Pentru a demonstra că platforma nu există fără șoferi.  Taximetriștii Bolt și-au exprimat inițial intenția de a protesta mâine, vineri 13 iunie.Comisia pentru adunări publice din cadrul Primăriei Oradea a aprobat organizarea protestului doar  pentru sâmbătă.

În plus, calificarea baschetbaliștilor de la CSM Oradea în finala pe care o joacă vineri la Oradea cu UBT Cluj Napoca a determinat  Poliţia şi Jandarmeria să se opună organizării protestului vineri. În plus, pe platforma unde taximetriștii voiau să protesteze, la Oradea Arena, va fi amplasat un ecran imens pentru ca cei care nu au reușit să cumpere un bilet la meci să se poată bucura de atmosfera marii finale.

Taximetriștii solicită reducerea comișionului platformei

Proteste ca cel anunțat la Oradea au avut loc și în alte orașe din țară. Șoferii Bolt sunt nemulțumiți pentru că noile tarife îi obligă să lucreze 10-12 ore zilnic pentru a rămâne cu o sumă de bani. Practic, rămân doar cu 30% din ce încasează. Comisionului platformei, în prezent, este  de 25%. Șoferii cer reducerea acestuia la 15%. Înplus, șoferii Bolt solicită  creşterea la 17 lei a tarifului minim pe cursă.Și majorarea preţului la 3 lei pe kilometru. Taximetriștii susțin că tariful minim de 13 lei/cursă nu reflectă realitatea costurilor.

Mai ales în condițiile în care mulți clienți au reduceri de 50% la curse. Șoferii spun că protestul va fi pașnic. Dar solicită dialog cu reprezentanții Bolt România."Dacă revendicările noastre nu sunt luate în considerare, suntem pregătiți să extindem protestul la nivel național", avertizează taximetriștii Bolt.  1.500 de conducători auto din Oradea sunt activi în platformă, conform evidențelor. În total sunt înscriși un număr dublu.

Ne puteți urmări și pe Google News