Elena Merişoreanu are interdicție de Crăciun

Elena Merişoreanu are interdicție de Crăciun Elena Merișoreanu și-a făcut o nouă intervenție estetică. Sursă: Adrian Laurentiu Romaniuc | Dreamstime.com

Elena Merișoreanu se află în lumina reflectoarelor de ani de zile. Aproape toată viața și-a petrecut-o pe scenă și deși a ajuns la vârsta de 77 de ani continuă să își bucure fanii. Precum majoritatea artiștilor, cântăreața este obișnuită să facă sărbătorile în fața publicului și asta intenționa să facă și în acest an. Însă, planurile i s-au schimbat brusc, aceasta primind o interdicție serioasă.

Elena Merişoreanu, cu interdicţie de Crăciun. Artista își iubește meseria și spune că va continua să cânte până când o să își dea ultima suflare. Însă familia sa pare să nu fie pe aceeași lungime de undă. Ce dragi i-au pus o interdicție serioasă, iar vedeta nu a avut ce face și a trebuit să îi asculte.

Elena Merişoreanu, impusă să stea acasă de Crăciun

În fiecare an, programul de sărbători al Elenei Merișoreanu este foarte clar. Atât de Crăciun, cât și de Revelion, artista se afla pe scenă. Şi intenționa ca și în acest an să facă acest lucru. Aceasta își programase concertele, însă familia a intervenit și s-a opus.

Cei dragi i-au interzis să mai cânte de Crăciun, spunându-i că dacă nu îi ascultă poate pleca definitiv. Văzând determinarea ce celor apropiați de a o ține lângă ei de sărbători, Elena Merișoreanu a cedat și a renunțat la concertele de Crăciun.

Ne puteți urmări și pe Google News

Așa că artista a reconfigurat traseul și va renunța la straiele populare și le va înlocui cu șorțul de bucătărie.

Fiind o gospodină desăvârșită, în acest an Elena Merișoreanu își va etala talentele în bucătărie. Aceasta a făcut meniul și are multe de pregătit. De la sarmalele și friptura, la ciorba și cozonacii, vedeta se va ocupa de toate.

Elena Merișoreanu

Elena Merișoreanu. Sursa foto: Arhiva EVZ

Va cânta de Revelion

Însă, chiar dacă de Crăciun s-a lăsat convinsă să nu cânte, Elena Merișoreanu nu a putut renunța și la Revelion. În noaptea dintre ani se va afla pe scenă. Iar după concert are de gând să petreacă alături de colegi.

„De Crăciun trebuia să plec să cânt dar familia mea mi-a spus că „Dacă pleci, pleacă detot!”. Așa că stau acasă de sărbători. De Revelion o să cânt pe Valea Prahovei. Rămân acolo, la Sinaia, și de Sfântul Vasile!

Sigur că vom pregăti bucate tradiționale de Crăciun, sarmale, ciorbă bună de perișoare. Pentru că îi place soțului meu.

Fac ciorbă, friptură nu pentru că avem carne la garniță și o să scoatem să mâncăm, iar curcan la cuptor o să pregătim de Anul Nou. Și, bineînțeles, cozonacii pentru că dacă nu miroase în casă a sarmale și a cozonaci înseamnă că nu sunt sărbătorile!”, a declarat Elena Merișoreanu, potrivit click.ro. 

Elena Merişoreană, la 51 ani de căsnicie

Cântăreața spunea că prima ei iubire a fost muzica, încă de la 16 ani a urcat pe scenă. Însă l-a scurt timp l-a cunoscut pe cel care i-a devenit soţ.

În noiembrie, au împlinit 51 de ani de la nuntă.

„Nu ne mai interesează unul de altul, decât așteptăm când vine pensia să vedem cât avem de cheltuit. Într-o căsnicie trebuie să fii tolerant!

Meseria mea a fost de așa fel încât am fost numai plecată, numai prin turnee. Imaginează-ți că stăteam în turneu și câte șase luni în străinătate” a povestit Elena Merișoreanu pentru Fanatik.

Chiar dacă meseriile lor au fost pe cale să-i despartă, Elena Merișoreanu și soțul ei au luptat şi au avut răbdare unul cu celălalt. Astfel au ajuns să-și întemeieze familia la care au visat. Deși cei din jur nu prea le dădeau mari șanse împreună, mama cântăreței a fost cea care a îndemnat-o să nu divorțeze de tatăl fetițelor ei.