Elena Merişoreanu, folclorista care a stârnit un scandal imens în muzica populară
- Georgeta Petrovici
- 22 martie 2021, 15:23
În lumea folcloriștilor a început un război incredibil. Interpreți iubiți și colegi de peste 40 de ani se ceartă din cauza pensiilor și a aparițiilor la emiuni tv! Elena Merișoreanu a fost cea care aruncă vorbele grele, iar răspunsurile nu sunt nici ele prea cuviincioase.
Cine este Elena Merişoreanu? Elena Merișoreanu (71 de ani) este o interpretă de muzică populară foarte îndrăgită de români. Are o voce inconfundabilă și cântă melodii din Ardeal, foarte apreciate. S-a născut la 5 noiembrie 1948 în satul Paroşeni, de lângă oraşul Vulcan, în sudul judeţului Hunedoara, în apropiere de Sarmizegetusa.
Visa de mică să cânte şi nu oricum, ci să fie vedetă. În casă nu exista pe atunci lumină electrică şi nici radio, însă exista difuzorul prin care răsunau cântecele fermecate ale interpreţilor la modă atunci, scrie antenasatelor.ro. La 4 ani, se întreba ,,cum se trezesc artiştii aceştia aşa de devreme să cânte la Radio?".
O punea pe sora ei să scrie şi să trimită la Radiodifuziune scrisori care erau, spre fericirea ei, citite, şi în care ea întreba cum să ajungă cântăreaţă. Tatăl ei cânta la fluier şi de la el a învăţat multe melodii, iar mama şi surioara cântau la lucrul de la câmp şi la petreceri familiale.
Elena Merişoreanu, folclorista care a stârnit un scandal imens în muzica populară
În anul 1964 admiră spectacolul Ansamblului artistic ,,Ciocârlia" care pe parcursul turneului artistic a oferit mai multe concerte minerilor. Întrebată de membrii Ansamblului dacă ştie să cânte nu a ezitat să afirme, cu îndrăzneală, că da. Ascunzându-şi vârsta (avea 16 ani), participă la un concurs pentru a fi admisă pe un post în Ansamblul ,,Ciocârlia". Colaborarea artistică a durat mai mult de o lună de zile.
A câştigat concursul, dar nu a fost angajată. Elena Merișoreanu a cântat la Ansamblul ,,Rapsodia Română". Maria Dragomiroiu a spus că are pensie prea mică, după 40 de ani de muncă. Elena Merișoreanu i-a aruncat în față că nu a muncit cu carte de muncă prea mulți ani. Și că a fost respinsă la concursul de angajări de la Rapsodia Română.
În schimb, Elena Merișoreanu se înscrie la concurs, la 20 de ani, cel pentru Ansamblul ,,Rapsodia Română" din Bucureşti. Reuşeşte să fie angajată în corul Ansamblului, unde cântă timp de 8 ani. Îi avea ca și colegi pe Lucia Ţibuleac, Dida Drăgan, Constantin Gabor, Petre Geambaşu şi mulţi alţii. În cadrul Ansamblului cât şi la Şcoala populară de Artă urmează studii de canto şi învaţă cum să se prezinte pe scenă.
Miss Primavera
În calitate de membră a Ansamblului ,,Rapsodia Română" participă la culegeri de folclor sătesc în judeţele din sudul Ardealului, alături de echipe conduse de compozitorul Florin Comişel şi dirijorul Iacob Ciortea.
În anul 1967 înregistrează cântecul ,,Bade-al meu e poenar", apoi continuă înregistrările pentru emisiunile de Radio. În 1970, la vârsta de 22 de ani, în urma selecţiei din cadrul Festivalului concurs de la Agrigento, Italia, i se decernează titlul de Miss Primavera-Europa pentru frumuseţe, costumul naţional şi calităţi artistice.
Citiți articolul integral în Rețete și vedete.