Fake news la ziare.com. Jurnalista Sorina Matei aruncă bomba. Subiect incendiar, cu impact social
- Codrin Dobrescu
- 14 iunie 2018, 11:57
Jurnalista Sorina Matei aduce în prim-plan o problemă importantă de informare, în legătură cu presupusă critică venită din partea OECD privind decizia care îl obligă pe președintele Klaus Iohannis să o revoce pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi. După ce un oficial al organizației europene, Drago Kos, a criticat instanța constituțională, presa din România a preluat acest lucru ca fiind un atac al întregii instituții.
Jurnalista Sorina Matei pune lucrurile în perspectivă: în momentul în care criticile unei persoane au fost prezentate ca fiind ale întregii Organizații pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), dar, din răspunsul primit de ministrul Justiției, Tudorel Toader, de la instituție rezultă că aceasta se dezice de Kos, atunci avem de-a face cu un caz de dezinformare. Ziarista îl atribuie publicației Ziare.com, unde a apărut prima dată știrea.
Sursa FOTO: Facebook/Sorina Matei
„Drago Kos nu a vorbit în numele OECD!”, a scris Tudorel Toader pe rețeaua de socializare Facebook. Ministrul Justiției se referă în acest sens la un răspuns primit de la organizație în care aceasta se dezice de modul în care au fost portretizate în presa românească declaraţiile lui Kos. „Nu putem comenta pe marginea modului în care părerile dlui Kos au fost reflectate de presa din România”, susține Toader, citând răspunsul primit de la OECD, miercuri seară.
Reamintim că, la data de 4 iunie, Toader anunța că a transmis o scrisoare către OECD prin care solicita clarificări cu privire la declarațiile lui Kos. În clar, ministrul Justiției voia să știe dacă acestea au fost făcute în nume personal sau reprezintă o viziune oficială a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. „Ameninţări de la OECD sau manipulări interne? Luni dimineaţă, mă voi adresa OECD pentru a comunica în mod oficial dacă afirmaţiile domnului Drago Kos au fost făcute în nume propriu sau în numele OECD, aşa cum acreditează titlul materialului întocmit de Ziare.com. (...) Într-un articol publicat în data de 1 iunie, se afirmă faptul că, în numele OECD, domnul Drago Kos a făcut o serie de afirmaţii, de o mare gravitate, la adresa instanţei de contencios constituţional române. Totodată, aceeaşi publicaţie citează, atribuind aceleiaşi surse, de asemenea în numele OECD, afirmaţiile potrivit cărora 'Ministrul vostru al Justiţiei va învăţa curând, într-un mod dur, că este într-o mare eroare'”, scria Toader, la începutul lunii, pe Facebook.