Facturile la gaz și curent vor veni cu întârziere. Ne putem trezi cu două-trei odată
- Simona Suciu
- 4 octombrie 2022, 19:35
Furnizorii anunță că vor întârzia emiterea facturilor pentru că nu au avut timp să actualizeze softurile. Este posibil ca oamenii să primească facturi mai mari care să includă consumul pe două-trei luni. Clienții pot solicita eșalonări la plată, dar furnizorii nu pot fi obligați să acorde astfel de facilități.
Furnizorii de energie electrică și gaze vor întârzia emiterea facturilor privind consumul pe luna septembrie, întrucât nu au avut timp să-şi adapteze softurile, a afirmat, marţi, Dana Dărăban, director executiv al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE).
Ea a explicat că OUG 119/2022 a fost emisă la 1 septembrie, cu aplicabilitate imediată, iar furnizorii au nevoie de cel puţin 30 de zile pentru modificarea softurilor.
„Cred că toţi furnizorii vor întâmpina probleme în implementarea noilor criterii de selecţie a beneficiarilor, de aplicare a plafonului la anumite marje de consum, ceea ce este foarte posibil să ducă, în anumite situaţii, la întârzieri. Noi am văzut legea adoptată la 1 septembrie, cu aplicabilitate la 1 septembrie. Este o chestiune pe care am spus-o de mai multe ori: avem nevoie de o perioadă de 30 de zile pentru a opera schimbările", a spus Dana Dărăban.
Se pot cere eșalonări
Chiar dacă facturile vor sosi cu întârziere, nu va fi întreruptă furnizarea de curent electric sau gaze naturale. „Fiecare furnizor va încerca să fie cât mai puţin afectat, pentru că emiterea cu întârziere a facturii înseamnă o întârziere şi pentru ei în încasări, ceea ce se adaugă la riscurile şi la problemele de acces la lichiditate ale furnizorilor", a precizat reprezentanta ACUE, potrivit Agerpres.
Ea îi sfătuiește pe oamenii care primesc o factură mare care include consumul pe două sau trei luni să discute cu furnizorii în vederea eșalonării plății. Aceștia însă nu pot fi obligați să acorde această facilitate.
Nu mai vor amenzi
O situația similară a fost și în toamna trecută. Atunci furnizorii s-au adaptat din mers, dar au fost apoi amendați că nu au aplicat cum trebuie legea.
„A modifica un soft presupune timp. Din experienţa modificărilor trecute, înseamnă între două şi trei luni. Și toamna trecută a fost la fel. Li s-a spus furnizorilor să trimită facturile pe vechile softuri şi în momentul în care softul nou va fi finalizat să trimită regularizări. Apoi, furnizorii au fost acuzaţi că nu respectă legea şi că sunt hoţi. Dacă aceasta a fost reacţia societăţii, companiile nu vin cu alte facturi până nu este gata softul“, a declarat Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă.