Facebook a luat prima decizie RADICALĂ. Măsura vine în urma PRESIUNILOR fără PRECEDENT

Facebook a luat prima decizie RADICALĂ. Măsura vine în urma PRESIUNILOR fără PRECEDENT

Facebook s-a decis să facă schimbări majore în privința publicității. Iar prima țară care o să simtă efectele deciziei este Irlanda.

Facebook nu va mai accepta reclame din afara Irlandei corelate postărilor privind referendumul de legalizare a avortului ce va avea loc la 25 mai în această ţară profund catolică, conform unui anunţ făcut marţi de gigantul social media american care încearcă să-şi îmbunătăţească transparenţa privind publicitatea politică, transmite Reuters.

Compania americană, aflată în centrul controverselor privind rolul jucat de platforma sa de social media atât în referendumul Brexit cât şi în alegerile prezidenţiale americane din 2016, a luat această decizie după ce a fost criticată că mesajele publicitare străine pot influenţa decisiv rezultatul referendumului privind legalizarea avortului într-o ţară cu unul dintre cele mai stricte regimuri antiavort din lume, scrie agerpres.ro.

"În cadrul eforturilor noastre de a contribui la protejarea integrităţii alegerilor şi referendumurilor de diverse influenţe externe, vom începe să respingem mesajele publicitare legate de referendum dacă provin de la companii de publicitate din afara Irlandei", conform unui mesaj publicat pe site-ul companiei americane.

Facebook a precizat că se va baza pe rapoartele primite de la grupările legitim implicate în campaniile pro sau contra avortului pentru a identifica acele mesaje publicitare străine, pentru că instrumentarul propriu de verificare automată a integrităţii acestor tipuri de mesaje este încă în faza de dezvoltare.

La 25 aprilie Facebook a început să testeze un instrument de vizualizare şi identificare a reclamelor, care le permite utilizatorilor să verifice, spre exemplu, toate reclamele postate de orice companie de publicitate în Irlanda în acelaşi timp.

 

Ne puteți urmări și pe Google News