Lupta lui Mihai cu greutatea pare desprinsă din acele reclame care ne arată poze spectaculoase cu oameni ce slăbesc extrem de mult. Singura diferență este că povestea eroului nostru este cât se poate de reală!

Mihai Vasilescu, în vârstă de 45 de ani, este un cunoscut blogger din România care, în urmă cu mai mulți ani, și-a șocat prietenii după ce a slăbit 50 de kilograme în doar 12 luni. Mihai este, în prezent, căsătorit, are o fiică și este originar din Vâlcea, iar în anul doi de facultate s-a angajat la o cunoscută pizzerie din București. Avea doar 66 de kilograme când s-a angajat, de unde a plecat cu o greutate de 72 de kg. După terminarea facultății, s-a așezat la casa lui, iar în scurt timp a ajuns să cântărească aproape 120 de kilograme, după o perioadă în care a mâncat pe rupte!

„Un platou imens de cartofi prăjiți cu grătar”

„Doamne, salivez și acum când mă gândesc la platourile cu cartofi prăjiți și aripioare de pui balotate pe la unșpe noaptea. Și treaba a mers tot așa cât eram tânăr și zburdalnic. Mâncare multă și cât mai spre junk. Să nu fi auzit de salate. Mi se strepezeau dinții doar dacă mă gândeam la legume. Sper că nu se pun ca legume murăturile de lângă ceafa de porc sau fasolea cu ciolan, nu? Fructe mâncam doar dacă se nimereau prin înghețată sau ciocolată. Pentru că, uitasem să spun, nici o masă nu avea farmec, dacă nu era urmată de desert. Uite, ca să înțelegeți despre ce e vorba. Cam așa arăta o masă obișnuită de prânz, în week- end, pentru mine: un platou imens de cartofi prăjiți însoțiți de grătar (porc neapărat) sau aripioare (musai prăjite). Peștele sau vita mă făceau doar să râd. Cum să mănânci așa ceva? Astea-s pentru mers la rude, la spital, după operație”, scrie Mihai pe blogul personal www. mihaivasilescublog.ro.

O cutie de înghețată după masă

Vâlceanul povestește apoi cât de mult îi plăcea înghețata pe vremuri. „Buuuun, dacă mâncarea putea să mai varieze, desertul era întotdeauna același. Știți voi înghețata Nirvana? Aia cu praline? Vorbesc de cutiile mari, că alea mici n-am înțeles niciodată pentru cine erau făcute. Poate pentru sugari. În week-end băgam câte o cutie după fiecare masă. Adică patru Nirvane d-alea mari pe week-end. De curiozitate, uitațivă pe o cutie să vedeți câte calorii are una singură”, spune bloggerul. Cum era firesc, Mihai a început să ia proporții și nu a durat foarte mult până au început să apară problemele!

Nu-și putea lega șireturile

„A început să-mi fie rușine să mai ies cu prietenii. Nu de ei, ci de cei din jur, de necunoscuți. Eu cred că ăsta e unul din primele semne că se apropie declicul. (…) Și totul a culminat cu un «Sf. Ion». Ianuarie 2006. Prietenul meu cel mai bun este «Ion». Am fost la el acasă. Distracție, haleală, bere… știți și voi. La plecare mi-a fost imposibil să-mi leg șireturile, deși stăteam jos, până nu mi-am descheiat cureaua. Iar soția prietenului meu m-a luat în brațe la plecare și nu mă putea cuprinde. Nu-și atingea mâinile la spatele meu. Și femeia are 1.75, nu e Kylie Minogue. În momentul ăla am spus că mă apuc de slăbit. A început toată lumea să râdă isteric”, ne spune Mihai care a fost momentul cheie ce l-a determinat să înceapă un adevărat război cu kilogramele.

Primul pas: schimbarea stilului de viață

Primul pas pe care l-a făcut a fost să meargă la nutriționist. Aici a învățat, în primul rând, că nu există cură de slăbire ci doar schimbarea stilului de viață! „Pe 9 ianuarie 2006, aveam greutatea de 118,30 kilograme. De aici am început. Numărat calorii. Și sport. Înot. Am încercat să alerg. Aveam senzația că o să-mi sară inima din piept, așa că am zis s-o iau cu înotul, până mai dau câte ceva jos. Și asta am făcut. Două luni am înotat. Zilnic (mai puțin în week-end). Și am numărat calorii. Zi de zi. Au trecut atâția ani de atunci, dar nici în ziua de azi nu mai suport pieptul de pui. Mi se face greață doar când mă uit la el, indiferent cât îmi e de foame. Cred că ar trebui să nu mănânc nimic câteva zile, ca să mă mai pot atinge de piept de pui. Îl urâsc. Un an de zile masa mea de prânz era o jumătate de piept de pui. Cealaltă jumătate era cina. E greu. E infernal. Sunt momente când îți vine să plângi de foame. Erau seri când îmi venea să mă urc pe pereți. Când nu mai suportam, mâncam câțiva castraveți murați. Au foarte puține calorii și te umfli imediat de la ei. Știu, pare inuman să-i mănânci goi. Mie mi se păreau o delicatesă. Îi savuram încet, unul câte unul”, își amintește acum Mihai. „Pentru cei care vor să se apuce de slăbit, mai am un truc. Ceai cald, cât mai aromat. Fără zahăr, evident. Taie imediat senzația de foame. Până am ajuns undeva în jur de 100 de kilograme. Atunci am început să alerg. Greu, foarte greu. Dar rezultatele sunt cu atât mai dulci, cu cât le obții mai greu. În jumătate de an, am ajuns pe la 85 de kg. Am coborât ușor-ușor până pe la 71 de kg”, se mândrește acum Mihai Vasilescu.