Exporturile de struguri de masă din Republica Moldova în UE, în creștere. România, printre principalele destinații
- Ana Munteanu
- 10 septembrie 2024, 15:11
Republica Moldova. Exporturile de struguri de masă din Republica Moldova în Uniunea Europeană au crescut cu 125% în opt luni ale anului curent, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Cifrele au fost prezentate marți de vicepremierul Dumitru Alaiba, ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării.
Principalele țări din Uniunea Europeană în care ajung strugurii moldovenești sunt România, Polonia, Ungaria, Letonia și Croația.
„Producătorii noștri au demonstrat că pot face față absolut tuturor cerințelor înalte ale pieței europene”
Anul trecut, în perioada ianuarie - august, în UE au fost exportate 5 875 tone de struguri de masă. În același interval din acest an, cantitatea de struguri exportată a ajuns la 13 248 tone. În schimbul acestor exporturi, în țară au venit 337 milioane de lei.
„Această creștere spectaculoasă este în primul rând rezultatul muncii și dedicării producătorilor noștri, care au demonstrat că pot face față absolut tuturor cerințelor înalte ale pieței europene. Într-un cuvânt - calitate! În același timp, este și un vot de încredere pe care ni-l oferă Uniunea Europeană”, a spus Dumitru Alaiba.
„Strugurii de masă fac parte din cele șapte produse agricole care sunt exportate fără taxe de import pe piața europeană. Mai mult, cotele prevăzute au fost depășite cu circa 62%. Acesta e doar începutul. Vom obține și mai mult atunci când vom deveni stat membru al Uniunii Europene!”, a afirmat Dumitru Alaiba.
Potrivit statisticilor, peste 65% din exporturile Republicii Moldova ajung în Uniunea Europeană, iar peste 81% din investițiile străine directe în economie vin din UE. Astfel, Uniunea Europeană este astfel principalul investitor în Republica Moldova și principala piață de desfacere a produselor naționale.
Recolta de struguri, mai mică în acest an
Potrivit estimărilor, recolta globală de struguri din Republica Moldova, în anul curent, va fi cu până la 35% mai mică în comparație cu anul trecut, constituind între 3 și 12 tone de struguri la hectar. Astfel, oferta de struguri pentru procesare în anul curent este estimată la până la 220 mii tone, comparativ cu cele 263 mii tone procesate în 2023.
Specialiștii au exprimat îngrijorări majore privind starea actuală a plantațiilor viticole. Aproximativ 75% din suprafețele viticole sunt afectate de stres hidric sever sau moderat. Totodată, doar 25% din locații și-au menținut o umiditate optimă a solului.
Din cauza temperaturilor extrem de ridicate, înregistrate în perioada martie-iulie 2024, faza fenologică de maturare a boabelor a început cu 14-16 zile mai devreme decât în 2023, ceea ce a dus la o recoltare în masă a strugurilor pentru vin încă din 12 august, față de prima decadă a lunii septembrie în anul precedent.