Exploziv. Carmen Dan chemată la DIICOT. Care este speța

Exploziv. Carmen Dan chemată la DIICOT. Care este speța

Carmen Dan, fostul ministru de Interne, a fost citată vineri la DIICOT pentru a fi audiată, în calitate de martor, în dosarul privind intervenţia jandarmilor la protestul din 10 august 2018 din Piaţa Victoriei

Audierile în dosar au fost reluate de procurorii DIICOT, miercuri fiind citat procurorul militar Bogdan Pîrlog, cel care a fost atunci în Piaţa Victoriei şi s-a sesizat în legătură cu acţiunea jandarmilor.

În dosarul preluat de DIICOT de la Secţia Parchetelor Militare sunt cercetaţi şefii din Jandarmerie care au dirijat acţiunea de intervenţie din 10 august 2018. Este vorba de colonelul Ionuţ Cătălin Sindile, şeful Jandarmeriei Române; colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş, prim-adjunct al Jandarmeriei Române; maiorul Laurenţiu Cazan, director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, dar şi secretarul de stat Dan Chirică.

"mai multe acţiuni sunt suspectate a se circumscrie unor acte menite să determine şi să justifice necesitatea unei acţiuni de restabilire a ordinii publice şi să ajute la crearea aparenţei unei acţiuni legale de intervenţie în forţă a unităţilor de jandarmi pentru evacuarea protestatarilor aflaţi în Piaţa Victoriei din Bucureşti, cu consecinţa vătămării drepturilor legitime ale majorităţii protestatarilor privind libertatea de exprimare şi libertatea de întrunire prevăzute de Constituţia României, Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi cu consecinţa exercitării unor acte de violenţă nejustificate de situaţia operativă şi de nevoile reale de imobilizare a persoanelor turbulente - acte îndreptate inclusiv împotriva copiilor, altfel decât în mod gradual şi fără a înceta după realizarea scopului misiunii, producându-se astfel vătămarea unui număr mare de participanţi la protest", susțineau procurorii militari.

Ne puteți urmări și pe Google News

Tot la DIICOT se află în lucru și o sesizare a Jandarmeriei Române, care a reclamat acţiuni împotriva ordinii constituţionale (art. 397 din Codul penal), anunță Agerpres.