Experimentul care arată că virusul se transmite mai ușor decât se bănuia
- Andrei Calin
- 20 aprilie 2020, 07:45
Prin vorbire coronavirusul se poate răspândi la fel de ușor ca prin tuse sau strănut.
Nu este nevoie ca o persoană să strănute sau să tușească pentru a transmite coronavirusul. Asta au anunțat cercetătorii din SUA, conform dailymail.co.uk.
Prin simpla vorbire se împrăștie un mare umăr de particule de salivă, care pot fi purtătoare de virus.
Demonstrația a fost făcută de oamenii de știință cu ajutorul laserului. Persoana - subiect a rostit cuvintele: „Rămâi sănătos” și în acest scurt timp a împrăștiate particulele. Bineînțeles, transmiterea nu se poate face în cazul în care un om poartă mască de protecție.
Dacă vorbitorul crește tonul vocii, atunci va crește și numărul particulelor de salivă răspândite. Pe de altă parte, experimentul a fost repetat cu o mască de protecție pusă la gură și s-a demonstrat că riscul de răspândire în această situație este foarte scăzut.
Aerosolii produși prin vorbire sunt mai rezistenți decât cei propagați prin strănut sau tuse și rămân mai mult timp în aer.