Există tratament pentru cancer? România propune o soluție radicală. Alertă medicală

Există tratament pentru cancer? România propune o soluție radicală. Alertă medicală

Un pacient diagnosticat cu cancer are cu 30% mai multe șanse de a supraviețui dacă este tratat în într-o țară din vestul Europei decât un pacient care ar efectua tratamentul în România, a spus Dr. Marius Geantă, cofondator și președinte al Centrului pentru Inovație în Medicină, la Simpozionul de Studii Clinice 2019 organizat la București.

„Există unele aspecte privind cancerul în Uniunea Europeană, însă una ar merita mai multă atenție: distanța între statele vestice și cele estice. Probabilitatea de a supraviețui cancerului este cu 30% mai mare dacă pacientul este diagnosticat și tratat într-o țară vestică comparativ cu un pacient dintr-o țară estică”, a afirmat dr. Marius Geantă.

„În România, ca și în centrul și estul Europei, este nevoie de implicare și de o voce comună pentru a reduce această distanță. Nimeni nu se poate aștepta de la țările vestice sau de la Comisia Europeană să vină să rezolve problema”, a mai punctat dr. Geantă.

În cele 6 luni cât a deținut președinția Consiliului UE, România a propus o soluție prin care pacienții de cancer să beneficieze de un tratament modern. Mai exact, se dorește o abordare foarte personalizată a pacientului, adică capacitatea de a oferi pacientului cel mai bun tratament la cel mai potrivit moment.

Ne puteți urmări și pe Google News

În cazul României, unde pacienții au probleme la accesul la tratament, este nevoie „să schimbăm modul în care vedem pacientul cu cancer din punct de vedere sistemic”, consideră dr. Geantă.

„Sistemul de sănătate din România se bazează pe un concept care are o vechime de peste 120 de ani. (…) Trebuie să găsim modalități, instituții și procese pentru a se adapta inovațiilor”, a subliniat Marius Geantă.

Prima ediție a unui simpozion de studii clinice organizat în România sub patronajul EUCROF și ACCSCR se desfășoară vineri, 11 octombrie, la București. Invitați din 14 țări, reputați lideri de opinie, vorbesc despre ultimele noutăți în cercetare clinică pentru domeniile farmaceutic şi de biotehnologie medicală, scrie 360medical.ro.