Exclusiv. Luni se taie indemnizațiile membrilor CA de la Compania Parking. Nu e clar dacă se reduce numărul

Exclusiv. Luni se taie indemnizațiile membrilor CA de la Compania Parking. Nu e clar dacă se reduce numărulSursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Exclusiv. Compania Municipală Parking București (CMPB) pune pe seama unei ”erori materiale” răspunsul formulat către ”Evenimentul Zilei”. Ei precizează că indemnizațiile membrilor CA s-au triplat ”anterior intrării în vigoare a HCGMB 185/2025”, nu după, cum au transmis inițial. Compania recunoaște că numărul membrilor CA a crescut, de la cinci la șapte, în luna Iulie. Mai anunță că indemnizațiile se vor reduce, luni, 4 August 2025. Nu precizează dacă și numărul membrilor CA va fi redus.

Explicațiile Companiei Municipale Parking București

Într-o adresă de revenire către ”Evenimentul Zilei”, CMPB precizează că informațiile transmise inițial ”nu reflectă realitatea”. Acestea au fost ”transmise eronat, ca urmare a unor erori de întocmire a documentelor” de către responsabilii companiei. Nu au explicat și semnătura pusă pe documentul inițial, de către directorul CMPB, Mihai - Leonard Cîrcioreanu.

Conform noilor informații, indemnizația membrilor CA a fost triplată în luna mai. Mai precis, pe data de 16 mai 2025, când valoarea indemnizațiilor a crescut de la 5.300 lei brut, la valoarea de astăzi, respectiv 16.240 lei brut.

CMPB mai precizează că salariul directorului a scăzut la valoarea de 21.275 lei brut, ”după aplicarea HCGMB nr. 185/2025”.

Luni se taie indemnizațiile membrilor CA. Nu e clar dacă și numărul lor

Referitor la numărul membrilor în Consiliul de Administrație, CMPB spune că este constituit din șapte membri.

Noua indemnizație urmează să fie stabilită prin Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor, într-o ședință care va avea loc luni, 4 august 2025, la ora 14.00. Nu au precizat, în schimb, nimic despre reducerea numărului de membri din CA.

Compania recunoaște că numărul membrilor CA a crescut, de la cinci la șapte, în urma unei decizi AGA, din data de 07 Iulie 2025. Adică ulterior deciziei Primăriei Capitalei, de a reduce veniturile și numărul membrilor din CA-uri.

CMPB crescut numărul membrilor în CA și le-a triplat veniturile

Consiliul de Administrație al Companiei de Parking București a funcționat cu cinci membri, de la începutul anului 2025, remunerați cu 5.300 de lei brut. Din luna mai 2025, veniturile lor s-au triplat și au ajuns la 16.240 lei brut. Din luna Iulie, a crescut și numărul lor: de la cinci, la șapte membri.

Într-un răspuns inițial, CMPB preciza că veniturile membrilor CA au crescut ulterior Hotărârii nr 185/2025 a CGMB.

Actul normativ spune că salariile directorilor din companiile municipale se reduc. Plafonul maxim al veniturilor acestora poate fi de 19.073 lei net, echivalentul salariului viceprimarului general al Municipiului București. În document se face referire și la membrii CA-urilor. Numărul lor se reduce, iar salariile vor fi plafonate ”la minimul prevăzut de lege”.