Sorin Oprea ne-a declarat că a fost debarcat din fruntea Agenţiei. Evenimentul zilei a scris, de-a lungul acestui an, despre lipsa Strategiei Naţionale Antidrog, amânată la nesfârşit şi adoptată după aproape 800 de zile. De asemenea, Sorin Oprea a fost anchetat de două ori de comisiile de disciplină şi etică ale MAI.

Contactat telefonic, Gigel Lazăr, preşedintele executiv al Centrului Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului, ne-a declarat: „Ciado apreciază că este o decizie înţeleaptă, prin prisma faptului că foarte multe neîmpliniri ale Agenţiei s-au datorat managementului defectuos al directorului Agenţiei. Mai mult decât atât, cu bună ştiinţă a încălcat foarte multe lucruri precum recomandările Curţii de Conturi, ale societăţii civile, dar şi în materie de comunicare cu autorităţile administraţiei publice locale, care a fost ca şi inexistentă. O altă culpă pe care a avut-o în vedere ministrul de interne: România, în 2017 şi 2018, în mod real nu a avut plan de acţiune. Acesta a fost adoptat luna aceasta, ca fiind un nou plan inventat de ANA, pentru 2018-2020. Nu are nicio legătură cu baza legislaţiei, este o invenţie pur şi simplu”.

Gigel Lazăr a adăugat: “Sperăm ca ministrul de interne să nu se grăbească şi să nu pună un om politic sub anumite influenţe, ci să desemneze un specialist, care să aibă o vastă experienţă, atât în partea de prevenire, cât şi în partea de combatere. Dacă a fost schimbat din cauza presiunilor mediatice din ultimul timp şi al presiunii instituţionale, iar următorul director are aceleaşi viziuni, atunci nu văd rostul schimbării”.

Chestorul Sorin Oprea, nepotul Irinei Loghin, conducea ANA încă din martie 2011.

Te-ar putea interesa și: