Exclusiv. Crima de la Onești. Descoperire uluitoare în cazul celor doi muncitori hăcuiți de Moroșan

Exclusiv. Crima de la Onești. Descoperire uluitoare în cazul celor doi muncitori hăcuiți de Moroșan

Asasinarea muncitorilor Silviu Iștoan și Dan Pătatu, în ”apartamentul groazei” de la Onești, este cercetată nu numai de judiciariștii și procurorii băcăuani, ci și de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bacău.

Recent, inspectorii specializați în protecția muncii au pus punct propriilor investigații și au ajuns la o concluzie uluitoare. Toate probele indică faptul că bieții oameni uciși acum mai bine de două luni de Gheorghe Moroșan (68 de ani) nu ar fi trebuit să se afle în acea locuință! Loc în care au fost trimiși de șefii lor doar în baza unor ordine verbale! Astfel, în acest nou context al anchetei, vor apărea noi personaje care vor trebui să explice aceste decizii în urma cărora muncitorii au fost trimiși la moarte. Se conturează chiar și acuzații cu caracter penal.

Uciși în apartamentul pe care trebuiau să-l renoveze pentru noii angajați

În chiar prima zi a lunii martie, electricianul Silviu Iștoan și lăcătușul mecanic Dan Pătatu, ambii angajați la SC Chimcomplex SA Borzești, începeau lucrările în locuința în care aveau să fie uciși cu brutalitate de Gheorghe Moroșan. Șefii lor evaluaseră deja, în lunile anterioare, stadiul de degradare al apartamentului cu trei camere (nelocuit din 2009, de la preluarea acestuia de la fostul proprietar, Aurelea Moroșan, soția asasinului) și pregătiseră un plan de lucru, de reabilitare. La finalul acestuia, casa urma să intre în circuitul locativ și să găzduiască noi angajați ai societății.

Numai că, la puțin timp după ce au intrat în apartamentul unde fuseseră trimiși de șefi, bieții oameni au fost luați ostatici de Moroșan. Individ care, la capătul a cinci ore, i-a măcelărit chiar sub sub ochii poliției care a ratat complet operațiunea de salvare.

Tentativă de omor asupra lui Moroșan

Ancheta care a urmat s-a desprins în două: un dosar vizează crima, deci pe Moroșan, dar și pe soția lui, Aurelea - arestată din potura de complice la infracțiunea de sechestrare de persoană. Cealaltă cercetare, făcută în paralel, are ca obiect felul în care au acționat polițiștii, trupele speciale și negociatorul. Anchetă care deja a fost preluată de Curtea de Apel Bacău și s-a extins și asupra modului în care șefii Poliției Române au gestionat situația în momentele în care Poliția Bacău a cerut sprijin, unul care nu a mai venit niciodată.

Investigatorii vizează infracțiuni de neglijență în serviciu, și tentativă de omor pentru cei aflați în dispozitivul de execuție, și de abuz în serviciu în cazul mai-marilor de la vârful MAI.

”Infracțiunea de tentativă de omor îndreptată asupra lui Moroșan, care face referire la felul în care s-a acționat în timpul asaltului, la felul în care au tras ”mascații” din trupele speciale asupra lui, este una neimputabilă. Se va clasa. Dar așa e procedura. Dosarul a fost preluat de Curtea de Apel Bacău de la Tribunalul Bacău pentru că vorbim și de posibile infracțiuni de abuz în serviciu și de șefi din MAI, chestori, secretari de stat ”, ne-a explicat avocatul Cuculis.

Cele două victime nu trebuiau să se afle în apartament

Există însă și o a treia investigație, cea a inspectorilor ITM Bacău, care tocmai s-a încheiat. Rezultatele acesteia arată că cei doi muncitori nu ar fi trebuit să se afle în acea locuință! Cel puțin până nu ar fi trecut printr-o instruire de protecție a muncii în care să li se prezinte noile condiții de muncă, dar și uneltele pe care aveau să le folosească acolo (n.r. un polizor unghiular (flex) și un ciocan rotopercutor cu trei funcții). Echipamente a căror utilizare nu se regăsea în fișa postului lor cum, de altfel, nici prezența lor în acel apartament nu era o sarcină obișnuită de serviciu, prevăzută în contractul de muncă.

Inspectorii ITM Bacău au depsitat că Silviu Iștoan și Dan Pătatu au fost trimiși acolo fără nici cea mai mică instruire cu privire la protecția muncii și doar în baza unui ”ordin” verbal. Nimic scris.

Trimiși la lucru doar pe vorbe

”(...)Executarea lucrărilor de reparație ale instalației electrice din apartamentul proprietate al SC Chimcomplex SA Borzești(...)de către electricianul Iștoan Silviu și lăcătușul mecanic Pătatu Dan s-a făcut în baza dispozțiilor verbale (DV) date de șeful atelierului electric inginer Ciobanu Victoria și de șeful de sector electric Ciobanu Mihai-Viorel (...)cu tote că în cadrul ”Atelierului electric” nu exista o listă de lucrări ce se pot executa pe baza dispozițiilor verbale(...)Aceasta contravine prevederilor(...)securității și sănătății în muncă(...)Instruirea(...)este insuficientă în sensul că la efectuarea unor lucrări care nu se execută în mod curent și care presupun apariția de noi riscuri nu s-au luat măsuri (...)printr-o instruire suplimentară”, se spune în documentul emis de ITM Bacău în posesia căruia a intrat Evenimentul zilei.

Reabilitarea locuinței: un fel de muncă la ”negru”, fără fișă de pontaj

Decizii luate așa cum, cel mai probabil, s-a întâmplat și în alte situații, dar care acum au ieșit la iveală în urma monstruozităților comise de Moroșan. În baza acelor dispoziții, Iștoan și Pătatu - care își desfășurau activitatea doar în cadrul Chimcomplex reparând echipamente tehnologice -, au fost trimiși să lucreze  în ”apartamentul groazei” cu instalații electrice de joasă tensiune. Un fel de  muncă la ”negru” pentru care nu au fost instruiți.

” Inițial, reprezentanții Chimcomplex au spus că ei nu au greșit cu absolut nimic. Dar, în urma raportului emis de către ITM se arată foarte clar că muncitorii omorâți de Moroșan în apartamentul din Onești nu au fost instruiți corespunzător. Nu aveau de ce să fie prezenți în acel imobil pentru a executa anumite sarcini ce nu se regăseau în fișa postului de muncă. Așa, Chimcomplex răspunde penal pentru moartea muncitorilor, pentru infracțiunea de neluare a măsurilor de securitate în muncă. Nu au fost respectate dispoziții din legea protecției muncii cu privire la instruirea eficientă a lucrătorilor, iar deplasarea muncitorilor omorâți în acel apartament s-a făcut pe baza unei dispoziții verbale și nu scrise. Ba, chiar mai mult, muncitori nici măcar nu au semnat fișa de pontaj pentru ziua respectivă”, ne-a declarat avocatul Adrian Cuculis, cel care reprezintă interesele familiilor celor doi muncitori uciși de Moroșan.

Chimcomplex ar  putea fi chemată în judecată pentru despăgubiri

Documentul emis de ITM Bacău - care încadrează oroarea comisă de Moroșan la ”accident de muncă mortal”, unul ce va intra în statistica Chimcomplex -, va ajunge la dosarul penal.

Prin urmare, procurorii vor investiga felul în care șefii celor doi muncitori uciși - Silviu Iștoan și Dan Pătatu -, au decis să-i trimită să lucreze acolo, doar pe vorbe, să execute niște sarcini care nu erau în atribuțiile lor de serviciu. În acest context, este foarte probabil ca familiile celor două victime să formuleze, prin avocat, plângeri penale împotriva Chimcomplex și chiar să dea societatea în judecată pentru a obține despăgubiri morale.