EXCLUSIV. CADAVRUL DIN PORTBAGAJ. Soţia sirianului căuta de câteva zile un avocat
- Georgeta Ghidov ăţ
- 16 aprilie 2015, 13:33
Maria Andreea Pătraşcu a fost reţinută, noaptea trecută de anchetatori, ca şi iubitul acesteia Gabriel Alfons Arhire.
Maria Andreea Pătrascu, consilier la Inspecţia Muncii, este acuzată că împreună cu Gabriel Alfons Arhire, PSD-ist la o filială a Sectorului 3, iubitul ei, i-ar fi administrat cetăţeanului sirian Haj Saleh Moustafa calmante, apoi l-ar băgat în geamantan şi l-au lăsat în portbagajul maşinii marca Opel, pe care l-au dus în capătul celălalt al oraşului, în apropiere de Secţia 9 de poliţie, din cartierul Pantelimon.
Surse din anturajul femeii au precizat, pentru EVZ, că Maria Andreea Pătrascu era extrem de stresată după ce trupul soţului acesteia a fost descoperit. „Era agitată şi stresată şi întreba dacă ştim un avocat bun pentru că are mare nevoie”, au declarat aceleaşi surse. Cei doi suspectaţi de crimă ar fi recunoscut fapta, susţin surse judiciare.