Evenimentul Zilei > Politica > EVZ TV. Ceea ce s-a întâmplat la Sectorul 1 este incredibil! Dan Andronic: „Acolo s-a falsificat constituția alegerior”
EVZ TV. Ceea ce s-a întâmplat la Sectorul 1 este incredibil! Dan Andronic: „Acolo s-a falsificat constituția alegerior”

EVZ TV. Ceea ce s-a întâmplat la Sectorul 1 este incredibil! Dan Andronic: „Acolo s-a falsificat constituția alegerior”

În cadrul emisiunii „Contrapunct”, de pe EvZ TV, moderatorul Sorin Faur și cei doi invitați permanenți, Dan Andronic și Mirel Curea, au discutat despre fraudarea alegerilor de la Sectorul 1.

Moderatorul emisiunii Sorin Faur a atins, în cadrul emisiunii, subiectul fierbinte al fraudării alegerilor locale la Sectorul 1, din București. „Clotilde Armand e singurul primar ales, nevalidat de justiție. În 24 de ore se pare că se va clarifica prima etapa în decizia unui judecător de a accepta sau nu punerea sub semnul întrebării, pe bază de probe, a ceea ce eu consider că se poate numi furt”, a spus moderatorul Faur.

Prezent în studio, Dan Andronic a susținut că este convins că alegerile de la Sectorul 1, nu au fost în regulă. ”Ceea ce m-a convins nu a fost neapărat acele imagini pentru că ele pot avea mai multe explicații. Ce m-a convins a fost faptul că pe procesul verbal final s-a modificat lista permanentă de alegători. Este ceva ce nu se poate modifica. Nu ai cum, pentru că acel lista permanentă este constituția pe baza căreia se organizează alegerile. Așa se fac secțiile de votare. Totul se organizează pe baza listei permanente de alegători. De ce au modificat? Pentru că nu se închideau aritmetic. La ei unu și cu unu le dădea trei. Și atunci au făcut-o din pix. Acolo este o problemă”, a comentat Andronic.

A fost depusă contestație la Tribunal

Avocatul Gheorghe Piperea a depus în instanță o cerere prin care a sesizat o posibilă fraudă a alegerilor pentru Primăria Sectorului 1. Aceasta urmează să fie analizată, azi, 14 octombrie, după ce judecătorii au amânat cercetarea invocând nevoia de a cerceta mai multe documente. Prin urmare, mandatul lui Clotilde Armand nu a fost validat. La această oră, tot Dan Tudorache este edilul celui mai mare sector al Capitalei, transmit surse oficiale.

Luni, 12 octombrie, a fost zi plină și destul de importantă pentru candidații învingători în alegerile din 27 septembrie. Din păcate, la București, nu s-au veselit toți. Este și cazul lui Clotilde Armand, al cărei mandat la Sectorul 1 încă nu a fost validat de judecători. Tribunalul Sectorului 1 a decis amânarea deciziei pentru miercuri, 14 octombrie. Motivul nu este cunoscut, dar în mod cert are legătură cu suspiciunile care planează asupra corectitudinii desfășurării procesului electoral.

Mihai Drăgan, avocatul lui Dan Tudorache, a confirmat decizia magistraților de a nu valida și mandatul de primar al candidatului USR-PLUS, Clotilde Armand: „Judecătoria Sectorului 1 nu a validat mandatul doamnei Clotilde Armand. S-a dat termen miercuri pentru depunerea şi discutarea probelor referitoare la presupusa fraudă”.