EVZ TV. Cristian Diaconescu: "Faptul că doar preşedintele Băsescu reacţionează la situaţia de la estul României, iar ceilalţi politicieni tac, ridică un semn de întrebare"

EVZ TV. Cristian Diaconescu: "Faptul că doar preşedintele Băsescu reacţionează la situaţia de la estul României, iar ceilalţi politicieni tac, ridică un semn de întrebare"

Ediţia de astăzi i-a avut ca invitaţi pe Cristian Diaconescu, consilier prezidenţial, şi Sorin Ilieşiu, senator PNL.

Principala temă de discuţie a fost modul în care politicienii fac presiuni asupra Justiţiei şi reacţia magistraţilor. Puteţi adresa întrebări direct pe evz.ro, în secţiunea comentarii a articolului care va prezenta discuţiile din emisiune, pe adresa de email online@evz.ro şi la telefonul 021.202.2000. LIVE TEXT  Despre întâlnirea lui Traian Băsescu cu Herman Van Rompuy, preşedintele Consiliului European

"A fost o discuţie formală, dar stabilită ca între prieteni. Ea a fost determinată de subiectele care trebuie abordate la nivel european în 2014 - situaţia din Republica Moldova. Acordul de asociere şi acordul de liber schimb au fost parafate. Preşedintele Traian Băsescu a insistat asupra acestor acorduri" - Cristian Diaconescu

"Faptul că ambasadorii din România s-au deplasat la Parlament după marţea neagră arată că situaţia a fost una importantă. Şi domnul Rompuy s-a interesat de această situaţie. Preşedintele a încercat să disocieze aspectul politic de cele patru repere care ţin strict de stat de drept, lupta anti-corupţie şi independenţă judiciară, care sunt criterii pentru integrarea în spaţiul Schengen" - Cristian Diaconescu  Despre legea amnistiei şi graţierii

"Este un semnal de alarmă. PNL a avut buna credinţă, credea că modificările sunt de natură să fie în regulă din punct de vedere democratic. Faptul că parlamentarii nu vor mai fi funcţionari publici nu a fost gândit ca un factor de exonerare în faţa legii" - Sorin Ilieşiu

"PNL este decis să voteze în bloc respingerea proiectului de amnistiere şi graţiere. Eu am un simţ justiţiar care nu a fost satisfăcut nici înainte de căderea comunismului, nici după. Cred că oamenii care greşesc trebuie pedepsiţi. În România, lucrurile merg prost pentru că nu se întâmplă asta" - Sorin Ilieşiu

"Sper că domnul Nicuşor Constantinescu este nevinovat. Este bine să se supună cercetării şi să-şi dovedească nevinovăţia" - Sorin Ilieşiu Despre situaţia din Republica Moldova

"Nemulţumirea preşedintelui şi cea a României este legată de tergiversarea discuţiilor despre integritatea teritorială a Republicii Moldova. Reprezentanţii de la Chişinău încearcă să transmită mesaje care par a fi corespunzătoare aşteptărilor. Probabil că Iurie Leancă încearcă să calmeze situaţia, pentru că în Găgăuzia vor fi o serie de mişcări care îi vor pune într-o situaţie complicată pe cei de la Chişinău. Această situaţie ar fi putut fi gestionată coerent în anii trecuţi" - Cristian Diaconescu Despre politica externă a României "Nu cred că e vorba de o reanalizare a poziţiei în sensul rău, ci în sensul bun. România trebuie să fie în relaţii foarte bune cu statele cele mai puternice din lume" - Sorin Ilieşiu

"ICR trebuie să aibă reprezentanţe în cele mai importante ţări din lume. Este în interesul României. Deocamdată avem reprezentanţe în doar cinci ţări. Trebuie să deschidem unele şi în Rusia, China, Brazilia, India şi Japonia" - Sorin Ilieşiu "Faptul că doar preşedintele Băsescu are o reacţie la situaţia de la estul României, iar ceilalţi politicieni tac, ridică un semn de întrebare. Când domnul premier a fost în China a vorbit despre parteneriatul strategic cu China, ceilalţi parteneri strategici au cerut explicaţii. Este vorba de schimbul de informaţii sensibile" - Cristian Diaconescu "Este clar pentru partenerii noştri faptul că reitararea unor criterii şi apărarea unor valori reprezintă pentru autorităţile noastre o temă de iritare. Aceste teme ar trebui să fie unele de motivare politică, nici pe departe unele de atac politic" - Cristian Diaconescu Despre situaţia din justiţie

"Nici eu, nici PNL, nici preşedintele PNL nu a făcut vreun asalt asupra justiţiei. Noi dorim ca sistemul judiciar să funcţioneze independent. De ce, în România, justiţia este pentru unii mumă şi pentru alţii ciumă?" - Sorin Ilieşiu Despre declaraţiile ÎCCJ la adresa lui Victor Ponta

"Nu cunosc vreo ţară în care şeful unei astfel de instituţii să fie obligat să aibă o astfel de atitudine. Nu există un precedent. În afara României, un astfel de strigăt face cât 25 de vizite colaterale. Reprezintă mai mult decât un semnal de alarmă, ci o forţă majoră" - Cristian Diaconescu Despre reţinerea lui Nicuşor Constantinescu

"Sentimentul oricărui om politic şi al oricărui cetăţean este unul favorabil oricărui abuz depistat şi a cercetării oricărei posibile infracţiuni" - Sorin Ilieşiu "Singura temere este să nu fie un abuz. Atât timp cât se dovedeşte că Nicuşor Constantinescu este vinovat, totul este în regulă" - Sorin Ilieşiu Despre situaţia politică din România "România nu are nevoie de încă o criză politică" - Sorin Ilieşiu

"Privind lucrurile, chestiunea pare simplă. Sunt politicieni de rang înalt în România care îşi traduc în mod personal ce înseamnă majoritatea pe care au obţinut-o în alegeri: că ei sunt singura putere în stat. Dacă acest lucru va persista, probabil că majoritatea va decide că viitorul preşedinte al României este singura persoană care poate să rezolve problemele ţării" - Cristian Diaconescu După ora 12.00, CLICK AICI PENTRU A VEDEA ÎNREGISTRAREA EMISIUNII și arhiva VIDEO cu emisiunile precedente.