Ce ar pierde România dacă americanii și-ar retrage trupele. Explicația unui fost ministru de Externe
- Mădălina Sfrijan
- 3 noiembrie 2026, 15:31
Militari americani. Sursa foto: AI
România riscă să devină mai vulnerabilă din punct de vedere strategic dacă Statele Unite își reduc prezența militară pe flancul estic al NATO, iar eventualele schimbări în politica marilor puteri europene ar putea complica și mai mult situația de securitate din regiune. Fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu a atras atenția asupra riscurilor generate de o posibilă reconfigurare a arhitecturii de securitate europene, în contextul alegerilor din Germania, Franța și Statele Unite. Invitat în podcastul Contrapunct, moderat de Mirel Curea, Cristian Diaconescu a explicat că România trebuie să urmărească atent evoluțiile politice din statele care au un rol esențial în funcționarea Uniunii Europene și a NATO.
Alegerile din Germania și Franța pot schimba echilibrul european
Cristian Diaconescu a vorbit despre ascensiunea formațiunilor politice radicale din Germania și Franța și despre mesajele acestora privind viitorul relațiilor cu Rusia și organizarea Uniunii Europene.
În Germania, evoluția Alternative für Deutschland (AfD) reprezintă, în opinia fostului ministru, un motiv de preocupare, în condițiile în care formațiunea promovează o abordare diferită a relațiilor europene și a priorităților naționale.
„Germania trebuie să regândească Uniunea Europeană pe baze naționale. Organizația rămâne, dar va prevala contextul și argumentul național”, a explicat Cristian Diaconescu, prezentând pozițiile promovate de liderii formațiunii.
Nici evoluțiile politice din Franța nu sunt lipsite de consecințe pentru România. Fostul ministru a atras atenția asupra susținerii de care beneficiază formațiunile politice situate la extremele spectrului politic francez și asupra posibilelor schimbări de orientare strategică.
„Ambele variante politice, din ceea ce se spune public, sunt în egală măsură de decuplare de rearanjare, inclusiv din punct de vedere al arhitecturii de securitate în ceea ce privește Europa”, a spus acesta.
Diaconescu a subliniat că Germania și Franța sunt parteneri economici importanți ai României și au un rol esențial în funcționarea Uniunii Europene. Orice schimbare majoră de politică la Berlin sau Paris poate avea efecte directe asupra intereselor românești.
O posibilă retragere a militarilor americani ar vulnerabiliza România
Un alt subiect important al discuției a fost viitorul prezenței militare americane în Europa. Cristian Diaconescu a explicat că există temeri legate de o eventuală redislocare a forțelor SUA, inclusiv a celor aflate în România.
„Trebuie făcut totul ca acest lucru să nu se întâmple. Are valoare de semnal, are valoare strategică evidentă și ar vulnerabiliza România clar”, a afirmat fostul ministru.
Acesta a explicat că Statele Unite își reevaluează implicarea militară în diferite regiuni ale lumii, inclusiv din perspectiva presiunilor interne privind cheltuielile și angajamentele externe.
În opinia sa, România nu trebuie să considere automat garantată actuala configurație de securitate, ci trebuie să își consolideze argumentele strategice în relația cu Washingtonul.
România trebuie să fie un partener predictibil pentru Washington
Cristian Diaconescu a insistat asupra importanței relației transatlantice și a explicat că încrederea partenerilor externi depinde inclusiv de consecvența deciziilor luate la București.
Fostul ministru a amintit că sprijinul oferit de România în Afganistan a contat în relația bilaterală cu Statele Unite, inclusiv în discuțiile purtate cu reprezentanții instituțiilor americane.
„Enorm a contat faptul că poporul din spatele sau poporul pe care îl reprezentam era un popor pro-american”, a spus acesta.
În același timp, Diaconescu a criticat tendința unor politicieni de a invoca presupuse ingerințe externe pentru a justifica problemele interne.
„Nu-ți scuza hoția și prostia prin ingerința celor din afară”, a transmis fostul ministru.
Bucureștiul trebuie să intensifice dialogul cu partenerii strategici
Cristian Diaconescu consideră că România are nevoie de contacte diplomatice regulate și de discuții bilaterale consistente cu statele partenere, nu doar de întâlniri protocolare.
„Există o preocupare în guverne în legătură cu faptul că, cel puțin odată la trei săptămâni, trebuie să ai o bilaterală. Dar nu una să-l împingi pe coridor să-ți faci o poză. O bilaterală așezată”, a explicat acesta.
În opinia sa, România trebuie să își definească mai clar interesele și să participe activ la negocierile care influențează securitatea și economia europeană.