UPDATE. Evadare spectaculoasă în Timiș! Toată lumea îl caută acum pe deținut
- Georgeta Petrovici
- 28 august 2019, 21:17
Alertă în județul Timiș după ce doi tineri au evadat, aseară, de la Centrul de Reeducare din Buziaș. Zeci de polițiști și jandarmi au pornit în căutarea lor. până la această oră, nu au fost prinși.
UPDATE. Cei doi deținuți care au evadat au fost prinși miercuri seara, la aproximativ 400 de kilometri de locul evadării. „În data de 28.08.2019, în jurul orei 19.45, persoanele internate în Centrul Educativ Buzias Soare Claudiu FLorin (în vârstă de 19 ani, măsura internării 1 an și 10 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de Furt calificat) și Teglas Samuel (în vârstă de 21 ani, măsura internării 2 ani și 204 zile, pentru săvârșirea infracțiuni de tăinuire) care s-au sustras de la executarea măsurilor educative privative de libertate prin părăsirea, fără drept a centrului educativ, au fost capturate de către organele MAI pe raza jud. Olt, în proximitatea loc. Gârcov. Acestea urmează să fie prezentate organelor de urmărire penală în vederea stabilirii măsurilor legale ce se impun”, a transmis Centrul de Reeducare Buziaș.
Potrivit unui comunicat inișial transmis de Centrul de Reeducare Buziaș, este vorba de Claudiu Florin Soare, în vârstă de 19 ani, care avea de ispășit o pedeapsă de un an și zece luni pentru furt calificat, și Samuel Teglas, în vârstă de 21 de ani, care avea de executat o pedeaspă de doi ani și 204 zile, pentru tăinuire.
Tinerii au evadat aseară, în jurul orei 22.10, escaladând gardul împrejmuitor al unității, după ce au agresat un supraveghetor.
„În vederea capturării acestor persoane, au fost dispuse măsurile specifice, respectiv alarmarea personalului, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul Centrului Educativ Buziaș, blocarea căilor de acces pe posibile direcții de deplasare, precum și cooperarea cu IPJ Timiș, IGPF, IGPR, IJPF Timiș, IJJ Timiș, Poliția orașului Buziaș și a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj”, transmit reprezentanții Centrului de Reeducare Buziaș.
Ca să evadeze, tinerii și-au făcut un plan. De fapt, au fost trei deținuți care au încercat să scape, încarcerați în aceeași celulă. Ei au început să țipe unul la altul, mimând faptul că ar fi agitați și în conflict, arată sursele noastre, fapt care l-a determinat pe supraveghetor să deschidă ușa încăperii în care erau aceștia, pentru a vedea ce se întâmplă.
În acel moment, cei trei l-au atacat pe supraveghetor, l-au lovit cu pumnii și picioarele, apoi unul l-a imobilizat și l-a strâns de gât, după care, toți trei au fugit în curtea unității de detenție. Unul din ei a fost prins în curte de angajații penitenciarului, însă ceilalți doi au reușit să sară gardul, prin aripa estică.
În acest moment cei doi fugari sunt căutați în tot județul. Ieri seară s-au făcut razii inclusiv în mijloacele de transport în comun din Timișoara.
În paralel, conducerea Centrului Educativ Buziaș a dispus demararea unei anchete administrative care să analizeze circumstanțele care au condus la producerea evenimentului.
Vom reveni cu amănunte.