Europeni, sunteţi pregătiţi? 1,4 milioane de REFUGIAŢI urmează să vină în UE

Europeni, sunteţi pregătiţi? 1,4 milioane de REFUGIAŢI urmează  să vină în UE

Avertisment din partea Agenţiei ONU pentru refugiaţi: Până la finalul anului viitor, aproape un milion jumătate de refugiaţi vor trece Marea Meditarană pentru a pătrunde în Europa. Estimarea oficialilor ONU vine după ce ultimele informaţiile în acest sens erau că UE aşteaptă în jur de 850.000 de refugiaţi anul acesta.

Oficialii ONU, citaţi de agenţia Reuters, au precizat că până la finele acestui an, în Europa vor sosi 700 de mii de imigranţi, faţă de 400 de mii cât estimau aceiaşi oficiali în urmă cu o lună. La sfârşitul lui septembrie, în Europa erau deja înregistraţi 521 de mii de refugiaţi. Cât priveşte anul 2016, numărul imigranţilor care vor ajunge pe bătrânul continent va fi cel puţin egal cu cel de anul acesta, dacă nu chiar mai mare. De asemenea, ONU a făcut apel pentru un ajutor de 128 de milioane de dolari pentru refugiaţi, faţă de 30 de milioane de dolari, cât ceruseră iniţial, scrie Digi24.

În acest timp, imigranţii care au reuşit să ajungă în Italia întâmpină dificultăţi la trecerea frontierei spre Franţa. Forţele de ordine le-au distrus tabăra improvizată, iar acum zeci de oameni sunt nevoiţi să aştepte sub cerul liber să treacă în Franţa.

Ne puteți urmări și pe Google News