După ce vineri a înregistrat recorduri absolute de temperatură, Franţa s-a perpelit şi sâmbătă sub un soare dogoritor, în a șasea zi a unui val de canciulă excepțional de intens.
Pentru prima dată de la începutul înregistrărilor meteorologice, în secolul al XlX-lea, în Franța s-au înregistrat 45,9 grade Celsius.
Acest val de căldură, de o intensitate excepţională pentru luna iunie, a provocat deja incendii şi victime în Franţa, Italia şi Spania.
Acest nou record îl pulverizează pe cel de 44,1 de grade Celsius, înregistrat în august 2003, în acelaşi departament, fiind comparabil, potrivit Meteo-France, cu temperatura înregistrată într-o zi normală de august în celebra Vale a Morţii din California.
Valul de căldură este asociat şi cu izbucnirea a 60 de incendii, care au devastat peste 600 de hectare şi 12 case şi au mobilizat 750 de pompieri.
Meteo-France a ridicat sâmbătă dimineaţa codul roşu pentru cele patru departamente sudice pentru care fusese emis. Totusi, a extins codul portocaliu de caniculă pentru 80 de departamente, faţă de 75 cu o zi înainte.
Codul roșu a fost ridicat, însă 80 de departamente au fost și sâmbătă sub alertă portocalie.
De duminică, este așteptată o binevenită răcorire, atât în Franța, cât și în Italia și Spania.
Oamenii de știință avertizează că frecvența valurilor de căldură se va dubla până în 2050, potrivit Pro Tv.