Eugen Tomac, victorie în instanță contra lui Cristian Diaconescu
- Antonia Hendrik
- 18 aprilie 2024, 16:06
Eugen Tomac este președintele Partidului Mişcarea Populară. După o luptă acerbă între cele două grupări din PMP, instanța a validat congresul organizat în martie 2023, unde Eugen Tomac a fost votat, statutar şi cu majoritate de voturi, preşedinte.
Eugen Tomac, victorie în instanță. Rămâne președintele PMP
Partidul condus de Eugen Tomac spune că PMP a fost, în ultimii ani, ținta unor grupări politice care au avut un singur scop desființarea sa.
PMP: „În cursul zilei de ieri, Curtea de Apel Bucureşti a respins recursurile formulate de Cristian Diaconescu şi gaşca lui, împotriva noastră, a Partidului Mişcarea Populară. Prin urmare, a fost validat congresul organizat în martie 2023, unde Eugen Tomac a fost votat, statutar şi cu majoritate de voturi, preşedinte al PMP.
Partidul a fost, în ultimii ani, ținta unor grupări politice care au avut un singur scop: desființarea noastră. După ce preşedintele Eugen Tomac a anunțat public, în iunie 2023, în cadrul Congresului USR, că am acceptat invitația de a fi parte la construcția alianţei Dreapta Unită, alături de USR și Forța Dreptei, împotriva PMP a început o adevărată campanie de hărțuire”, se arată în comunicatul PMP:
Eugen Tomac, victorie în instanță. Sursa foto: Facebook
Potrivit PMP, în istoria postdecembristă nu a existat un partid mai atacat şi mai ameninţat de către cele două mari partide aflate astăzi la putere, prin intermediul instituţiilor statului.
„În istoria postdecembristă nu a existat un partid mai atacat şi mai ameninţat de către cele două mari partide aflate astăzi la putere, prin intermediul instituţiilor statului: ne-au blocat în instanţe, ne-au tăiat subvenţia, ne-au racolat primarii şi consilierii locali cu ameninţări şi prin şantaj, ne-au eliminat din secţiile de vot, ne-au scos din Biroul Electoral Central şi de pe buletinele de vot, au încercat respingerea alianţei Dreapta Unită”, se mai arată în comunicat.
Eugen Tomac: N-au reuşit. Doar ne-au făcut mai puternici
Eugen Tomac: „PSD şi PNL au alergie la democraţie. Singura structură contestată la Biroul Electoral Central a fost alianţa Dreapta Unită. Reprezentantul PSD a cerut eliminarea noastră de pe buletinele de vot dintr-un motiv simplu: le este frică. Noi am avut două congrese în cadrul cărora Partidul Mişcarea Populară și-a ales conducerea. Am respectat toate prevederile legale. Totuşi, a durat doi ani până când ni s-a făcut dreptate. Astăzi, Dreapta Unită nu mai poate fi oprită. Au încercat să ne scoată de pe buletinele de vot, însă nu au reuşit. Noi, USR, PMP şi Forţa Dreptei - Dreapta Unită - mergem către victorie”, a spus președintele PMP.