Nu numai pentru că cei doi președinți au fost susținuți de Partidul Republican, ci pentru că amândoi au luat taurul de coarne și i-au înfruntat deschis și fără menajamente pe cei mai mari dușmani ai Americii. Marea întrebare este unde încep și unde se termină asemănările dintre China zilelor noastre și Uniunea Sovietică de pe vremea lui Reagan?

Mai precis, este China de astăzi un „imperiu al Răului”, cum spunea Reagan despre Uniunea Sovietică? Iată ce scrie Omar An pe site-ul media LibertyNation.com: În timpul Războiului Rece, Uniunea Sovietică a fost inamicul Occidentului, iar președintele Ronald Reagan a avut curajul moral să o identifice drept un „imperiu al Răului”, Această viziune a contribuit, probabil, la grăbirea căderii comunismului sovietic.

Cu toate acestea, China comunistă nu a căzut. Încet și anonim, în umbra Rusiei și a Iranului, chinezii și-au construit puterea”.

Americanii au văzut, la început, o oportunitate importantă în ridicarea Chinei, pentru că sovieticii aveau acum un adversar chiar în interiorul lagărului socialist. A contribuit la această percepție și faptul că unii lideri de la Beijing au renunțat, cu timpul, la fanatismul marxist.

„După moartea președintelui Mao Zedong, noul președinte Deng Xiaoping a introdus reforme economice, înființând zone economice libere după modelul Hong Kong. Liberalizarea a fost atât de dramatică, încât liderii conservatori ai Partidului Comunist Chinez l-au acuzat pe Deng că e un trădător și a îmbrățișat capitalismul.

Deng le-a răspuns, însă, că politicile sale sunt socialism cu caracteristici chinezești. Au urmat apoi decenii în care economia a fost surprinzător de liberă. După Mao, puțini s-au deranjat să mai vorbească despre marxism și comunism.

Toată lumea vorbea despre  libertate și despre cum să câștige bani.

Cu toate acestea, ceva a început să se schimbe în 1989. Rebeliunea studenților din Piața Tiananmen le-a reamintit autorităților că libertatea era periculoasă pentru guvernul lor autoritar. Au fost în plus alarmați de prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991 și de implozia ulterioară a economiei ruse.

Când Hong Kong-ul a fost restituit Chinei în 1997, discuțiile despre libertate au fost înlocuite cu o credință reînnoită în comunism, măreția Chinei și ambițiile imperiale.

Câțiva ani mai târziu, chinezii au început să observe noile afișe cu președintele Mao. Noua generație de studenți a fost învățată că Mao a fost un mare lider, fără cusur. Milioanele de morți din perioada Marelui Salt, precum și distrugerea culturii chineze în timpul Revoluției Culturale au fost eliminate din programele școlare.

Această „reeducare” a inclus persecuția creștinilor și o rescriere a Bibliei pentru a reflecta valorile comunismului.

În 2018, Partidul Comunist Chinez a sărbătorit 200 de ani de la nașterea lui Karl Marx, iar noul „lider principal” al Chinei, secretarul general Xi Jinping, a declarat: „Scrierea marxismului pe steagul Partidului Comunist Chinez a fost corectă …

Promovarea fără încetare a sinificării și modernizării marxismului este total corectă”. De altfel, încă din 2012 (când a ajuns la putere) Xi a acționatcontinuu pentru a concentra în mâinile sale toate pârghiile puterii, într-un mod care nu a mai fost văzut de pe vremea lui Mao.

Într-un discurs din 2013, Xi a precizat că China și-a redefinit obiectivele și că ambițiile sale imperiale au reînviat. A anunțat politica „Visului Chinezesc” și a reafirmat ideea „Socialismului cu caracteristici chinezești”.

Planurile lui Xi au implicat crearea unei inițiative de 900 de miliarde de dolari Belt and Road, denumită de unii New Road Silk (Noul Drum al Mătăsii). Proiectul constă în construirea de drumuri și infrastructură pentru a conecta China cu Europa, Asia Centrală, dar și Asia de Sud. Scopul e să încurajeze comerțul, dar mai ales să facă din această țară comunistă centrul unui vast imperiu economic.

Dar asta nu e tot. La scurt timp după ce Xi a ajuns la putere, China a început să construiască insule artificiale în Marea Chinei de Sud și, prin încălcarea tratatelor internaționale, să reclame extinderea teritoriul maritim chinez spre țărmurile Thailandei și Filipinelor.

Recentele tulburări sociale din Hong Kong reflectă o îngrijorare serioasă cu privire la infiltrarea agresivă a Partidului Comunist în acest teritoriu prin devorarea treptată a resturilor de libertăți care au fost acordate sub stăpânirea britanică”.

Dincolo de provocările pe care ascensiunea puterii Chinei le ridică în Asia și în Pacific, Omar An identifică în articolul său și o amenințare cât se poate de serioasă la adresa supremației SUA în lume. „China este o cleptocrație de multă vreme. O mare parte din tehnologia Chinei se bazează pe spionaj industrial în Occident.

Potrivit declarațiilor făcute de Steve Bannon într-un interviu acordat lui Kyle Bass, versiunea CIA din China a sponsorizat studenți chinezi de top să învețe în cele mai bune universități și instituții de cercetare americane care lucrează în domeniul tehnologiei militare.

În timp ce Occidentul și-a deschis piețele către China, regimul comunist a cerut transferul de industrie și tehnologie în schimbul accesului pe piață. Multe companii au voie să vândă mărfuri în China numai dacă produsele sunt parțial construite acolo.

Google a trebuit să ajute China să construiască un sistem secret de supraveghere și control al gândirii pentru a putea opera în această țară”. Cu toate că toate aceste lucruri au fost bine cunoscute tot timpul în SUA, președinții americani s-au ferit să ia măsuri, susține Omar An.

“Furturile, spionajul, infiltrarea, protecționismul și autoritarismul chinezilor sunt bine cunoscute guvernului american de câteva decenii, dar totul a fost scuzat și ignorat. Niciun președinte american, de la Nixon încoace, nu a făcut nimic pentru a stopa ascensiunea noului imperiu totalitar din Est. Asta până la președintele Donald Trump. De douăzeci de ani, Trump avertizează asupra pericolului Chinei. Chiar și acum, criticii (lui Trump n.r.) nu văd decât tarifele ca pe o formă de protecționism învechit pe care o aplică un bufon analfabet din punct de vedere economic. Cu toate acestea, în timp ce America și Occidentul au văzut ascensiunea Chinei ca pe ceva pozitiv fără echivoc, o cale de a atrage China către lumea civilizată, Trump a fost printre puținii care au văzut de la bun început semnele unui viitor sumbru.

În loc să învețe principiile libertății din Occident, China a folosit mâna extinsă și bunăvoința Americii pentru a fura, a înșela și a se infiltra. Bogăția sa sporită a trezit „visul chinez” al „socialismului cu caracteristici chinezești”. Știm acum ce înțeleg ei prin aceste cuvinte: revenirea la imperialismul chinezesc”.

Din păcate, aș spune eu, încercare lui Donald Trump de a pune China la locul ei este sabotată nu numai în Statele Unite, ci și în Europa. Elitele globaliste, care au cuvântul hotărâtor în Uniunea Europeană, au tot interesul ca Trump să iasă învins din războiul comercial cu China și să piardă următoarele alegeri prezidențiale. Vizita Angelei Merkel în China spune multe…

Te-ar putea interesa și: