Bun venit în era actorilor non-statali. Nici China și nici Rusia nu vor domina lumea post-americană.

Bun venit în era actorilor non-statali, se intitulează un articol al lui Janan Ganesh, în Financial Times, de natură să stârnească îngrijorare cu privire la viitor.

Era actorilor non-statali. Sunak a înjosit funcția pe care o ocupă

„De acum nu mai putem spera că a fost un fals remarcabil [„deepfake”] generat de inteligența artificială. Rishi Sunak chiar l-a intervievat în toamnă, pe o scenă, pe Elon Musk. Repet: un șef de guvern în funcție și-a asumat la un eveniment public un rol inferior în raport cu un om de afaceri. Oricât de pătrunzătoare și filozofice i-ar fi fost întrebările („Ce-ți stârnește interesul în mod special?”), Sunak a înjosit funcția pe care o ocupă.

Pe de altă parte, el nu făcea altceva decât să meargă în aceeași direcție cu întreaga lume. Musk e un exemplu preponderent inofensiv ilustrând o tendință mai generală: hemoragia de putere pe care o suferă statul. Sunt numai câteva guverne care au un program spațial mai mare ca a lui. Tot el a înclinat balanța războiului din Ucraina prin intermediul rețelei de sateliți Starlink.

Fața întunecată a acestui fenomen o putem observa în Orientul Mijlociu. Nici Hamas și nici Houthi nu sunt state. Însă una dintre ele a dat peste cap viața politică a întregii regiuni, iar cealaltă strangulează cu intermitență însuși comerțul mondial.

Era actorilor non-statali în domeniul securității

Și oricare va fi fiind entitatea care a ucis în weekend trei soldați americani în Iordania, nu a fost nici ea o putere suverană, chiar dacă e susținută de una, Iranul, el însuși implicat în schimburi de tiruri cu o forță paramilitară sunnită din Pakistan.

Cu patru luni în urmă SUA sperau că vor putea scoate Orientul Mijlociu de pe lista priorităților. Iar acum caută cu înfrigurare să se asigure că nici un terorist de acolo nu se va dovedi a fi un Gavrilo Princip al acestui secol: provocatorul unui război mai amplu.

Pe baza probelor existente la ora actuală se poate afirma că învingătorul lumii post-americane nu e China. Este actorul non-statal. Indiferent că e bine, rău sau dificil de determinat, actorii non-statali o duc foarte bine atunci când nici un stat nu e suficient de puternic pentru a conduce planeta ori a controla măcar tabloul regional.

O lume „non-polară”

SUA reprezintă acum cam un sfert din PIB-ul mondial teoretic. China e doar un picuț mai jos, și la fel e și UE, în măsura în care ne putem permite să o tratăm ca pe un întreg. Trebuie spus, înainte de a întinde mâna după scrierile lui Antonio Gramsci [filozof italian marxist din perioada fascistă - n.trad.], că nu ne aflăm nici într-o „perioadă intermediară” în care „vechiul moare, iar noul nu poate să se nască”.

Ordinea mondială „nouă” ar trebui să fie chiar mai fragmentată, nu mai puțin, presupunând că India se va alătura la un moment dat economiilor din categoria grea. A califica repartizarea puterii drept „multipolară” pare mai perimat ca niciodată. E o lume „non-polară”.

Orientul Mijlociu nu e vreun caz unic în tot acest haos. (De fapt, ținând cont că actorii non-statali ai regiunii sunt mai degrabă marionete ale diverselor guverne, evenimentele sunt influențate într-o manieră subversivă.) Ecuadorul, cândva un model de ordine pentru propria-i regiune, e copleșit acum de bandele de narcotraficanți. Sahelul e într-atât de plin de jihadiști și alți bandiți non-religioși încât Franța - care nu-i deloc recunoscută pentru timiditate în raport cu fostele ei colonii - a renunțat la o îndelungată operațiune militară de stabilizare a regiunii. La frontierele sudice ale Europei și Americii imigrația ilegală a luat o mare amploare.

Conform Crucii Roșii, numărul „grupărilor armate care ridică probleme umanitare” pe tot cuprinsul lumii a refuzat să coboare sub 450 în ultimii cinci ani. Aproximativ 195 de milioane de oameni trăiesc - sedentar sau nu - sub controlul unor astfel de forțe armate informale.

Noul dirijism în economiile cândva liberale

Și amintiți-vă că acum ar fi trebuit să trăim o perioadă de revenire a statului. Marile noutăți politice ale ultimului deceniu - Brexit, Donald Trump, Xi Jinping - sugerau o tendință globală de accentuare a suveranității după câteva decenii în care laxitatea fusese la modă. Tendința s-a confirmat doar parțial. Există acum un nou dirijism în economii cândva liberale.

Dar dacă unele state se consolidează în interiorul propriilor granițe (pentru că altele, de la Yemen până la Suedia schingiuită de criminalitate, nu o fac), ele sunt tot mai puțin capabile să ajute și alte țări. Nimeni nu mai are influență suficientă, nici măcar în combinație cu aliații. Rezultatul este un spațiu neguvernat.

Vreme de milenii creșterea economică a fost infimă, dacă nu absentă. Apoi, spre finalul secolului 18, a explodat. Ce s-a întâmplat? Industrializarea, da, dar și statul modern, cel care a transformat terenurile diverse în piețe integrate și a asigurat ordinea, în cadrul căreia pot avea loc schimburi comerciale. Statul, dacă îl definim drept entitatea care deține monopolul asupra uzului legitim al violenței într-o zonă dată, se alătură agriculturii și electricității în calitate de cele mai importante invenții ale speciei noastre. Iar dacă el cedează loc suficient pentru apariția unor forțe sub-statale, non-statale și anti-statale, atunci consecințele pentru o mare parte a omenirii vor fi grave.

Întrebarea este dacă aceia care aclamă sfârșitul ordinii americane vor conștientiza acum ce a fost ea dintotdeauna: un soi de serviciu public global. Iranul? Improbabil. Și nici Rusia, despre care un spion mi-a spus cândva că consideră „o situație în care pierde toată lumea drept un câștig pentru ea”. Există însă și o tabără ranchiunoasă dar nu neapărat ostilă, iar țările din ea vor fi găsind lumea descentralizată mai atractivă ca idee mai degrabă decât ca realitate”.

Traducere: Andrei Suba/RADOR RADIO ROMÂNIA/asuba/cciulu