Epava elicopterului israelian prăbuşit ieri, localizată. Operaţiuniile de recuperare sunt extrem de dificile
- Adam Popescu
- 27 iulie 2010, 17:41
Salvamontiştii au ajuns în această dimineaţă la locul unde s-a prăbuşit aparatul cu 6 soldaţi israelieni şi un român. Ei au plecat ieri după-amiază, dar au fost nevoiţi să rămână pe munte până dimneaţa, când şi-au continuat drumul.
"Au ajuns acolo. E o situaţie destul de dramatică întrucât zona este extraordinar de accidentată şi evacuarea rămăşiţelor va fi greoaie. Se caută mult pentru că întreg echipajul plus elicopterul sunt răvăşite pe o distanţă foarte mare", a spus şeful Salvamont România, Mircea Opriş, citat de RTV. Comandantul forţelor armate israeliene, generalul Ido Nehushtan, a ordonat crearea unei echipe care va investiga prăbuşirea elicopterului israelian în ţara noastră, relatează site-ul Ynetnews.com, potrivit Mediafax. Două avioane de tip Hercules, având la bord 86 de pasageri, între care medici, rabini, precum şi militari dotaţi cu câini de căutare, au decolat azi din Israel cu destinaţia România Un aparat de zbor israelian, care avea la bord şase militari evrei şi unul român, s-a prăbuşit ieri după-amiază la cinci kilometri de cabana Babele, din Munţii Bucegi, judeţul Braşov. Operaţiunile de căutare au fost reluate această dimineaţă. "S-a ajuns în zonă. Am intervenit şi cu un elicopter SMURD. Elicopterul s-a înfipt într-o stâncă, probabil dintr-o eroare de pilotaj. Bucăţi din elicopter sunt împrăştiate pe o suprafaţă de 150 de metri, dar noi nu putem face nimic. Trebuie să ajungă acolo echipa de criminalişti care să cerceteze. Vor coborî în coardă până acolo", şeful Serviciului Salvamont Bran, Fănică Boboc, citat de Mediafax. Echipa de anchetatori, condusă de un general de brigadă, a ajuns încă de aseară la Bucureşti. La fel şi numeroşi jurnalişti israelieni. La rândul său, premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a anunţat că urmăreşte îndeaproape evenimentele şi că a discutat problema cu ministrul Apărării şi comandantul forţelor armate, se arată într-un comunicat emis de biroul de presă. Cei şase militari israelieni au fost identificaţi, relatează Jerusalem Post. După anunţarea familiilor, armata israeliană a publicat numele celor şase militari. Aceştia sunt locotenent-colonelul în rezervă Avner Goldman (48 de ani, din Modi'in), locotenent-colonelul Daniel Shipenbauer (43 de ani, din Moshav Kidron), maiorul Yahel Keshet (33 de ani, din Hatzerim), maiorul Lior Shai (28 de ani, din Tel-Nof), locotenentul Nir Lakrif (25 de ani, din Tel-Nof) şi sergentul Oren Cohen (24 de ani, din Rehovot). La bordul elicopterului prăbuşit în judeţul Braşov se afla şi căpitanul Ştefan Claudiu Dragnea, de 31 de ani, încadrat la Statul Major al Forţelor Aeriene. Operaţiune de recuperare îngreunată Potrivit Ministerului Apărării, citat de Mediafax, un elicopter de tip CH-53, care participa la exerciţiul comun aerian româno-israelian Blue Sky 2010, a pierdut legătura radio cu centrul de raportare control a exerciţiului aerian la ora 15.20.
Epava aparatului a fost localizată două ore mai târziu, în zona Fundata-Zărneşti. Ministrul Apărării, Gabriel Oprea, a dispus constituirea şi trimiterea la faţa locului a unei comisii de cercetare a cauzelor producerii acestui accident şi a dispus sesizarea Parchetului General.
Până aseară, reprezentanţii Serviciului Salvamont Bran recuperaseră de la locul accidentului patru cadavre şi continuau căutările.
Antecedent la Blue Sky 2010
Acum o săptămână, un elicopter israelian de acelaşi tip care participa la acelaşi exerciţiu a aterizat de urgenţă, în zona localităţii Priboiu, din judeţul Dâmboviţa. Potrivit reprezentanţilor Ministerului Apărării, în timpul zborului către aerodromul Boboc de la Buzău echipajul elicopterului a sesizat o defecţiune la bord şi a aterizat de urgenţă. După remedierea defecţiunii, elicopterul israelian a decolat către baza de la Boboc, unde a aterizat în siguranţă.
Exerciţiul Blue Sky 2010 se desfăşoară în perioada 18-29 iulie la aerodromul Boboc şi are ca scop antrenarea pentru misiuni de căutare, salvare şi evacuare medicală.