Cercetătorii americani de la Universitatea Philadelphia au arătat nu demult că unul din trei copii îşi creează personaje cu care comunică, pe care le iubesc şi care îi înţeleg”.
Nu este nici pe departe o formă de manifestare schizofrenică, aşa cum s-a crezut până nu demult. În realitate este vorba fie de un surplus de energie psihică şi fantezie infantilă, fie de un refugiu al copilului în fantastic, datorită unor frustrari de care se fac vinovaţi adulţii.
Cât mai bine
Conform specialiştilor, prietenii imaginari apar la vârstele de patru-şase ani şi dispar total din viaţa copilului după contactul cu mediul şcolar. Rareori impresia prietenului imaginar persistă după primul an de şcoală. Studiile de psihologie infantilă, efectuate de cercetătorii de la Universitatea Philadelphia, au dovedit că micuţii au nevoie de o legătură foarte strânsă cu lumea fantastică. Copilul nu numai că adoră lumea fanteziei, ci doreşte să trăiască ancorat cât mai bine în basmul pe care şi-l imaginează uneori.
„Copilul trăieşte dorinţa de a avea un prieten dintr-o lume imaginară, în care totul este aşa cum îi place lui. Deşi în clipele raţionale ştie că este doar o fantezie a sa”. Prietenul imaginar apare ca o însufleţire a unei imagini umane reale ori inventate sau a unui personaj din basme, animaţie sau film, bun sau rău, a unui animal real sau imaginar sau a unei jucării. Poate fi văzut şi ca o entitate cu puteri supranaturale, care ar da suflet unor jucării sau care ar sosi în preajma sa ca un om sau animal invizibil.
Recomandările noastre
