La început, cazul părea simplu pentru anchetatori.  Cotinel bea mult. Iar când bea, îl mai apuca câteodată un patologic dor de ducă. Îşi lua câmpii cum se spune. Certificatul medico-legal era clar: „moarte prin refrigerare”. Adică, murise îngheţat.

Povestea sfârşitului lui Cotinel părea că se desfăşurase astfel: bărbatul băuse bine cu un prieten la cârciuma din sat, lăsase bicicleta la acesta şi plecase pe jos acasă. Îl apucaseră pandaliile şi, în loc să se oprească acasă, mersese înainte, pe câmpii, până îngheţase. Numai că, înainte de 15 ianuarie, data dispariţiei, în viaţa lui Cotinel fuseseră nişte zile tulburi, din care a ieşit şifonat rău. Bătut măr de cineva. Unde mai pui că de la data dispariţiei, până la descoperirea cadavrului, trecuse mai bine de o lună.

Urmele din prima zi, neexploatate de nimeni

Cea mai importantă zi în anchetă este 15 ianuarie, când Cotinel, după ce lucrează câte ceva în curte la vecina sa, tanti Nuţi, care-l cinsteşte cu ceva băutură, pleacă pe bicicletă către bar. Lasă bicicleta în curte la un prieten, pe nume Tăuleanu, cu care merge şi bea la bar. La plecare, ora nu poate fi precizată de Tăuleanu, o ia pe jos către casă. După ce, beat,  încercase să ia o altă bicicletă, crezând că este a lui, dar fusese oprit de Tăuleanu. Veţi vedea de ce este important acest amănunt cu bicicleta.

În dreptul unei porţi, cam la 700 de metri de cârciumă mergând pe direcţia casei lui Cotinel, sunt urme de sânge. Cel mai probabil, aici a fost atacat prima oară bărbatul. Sângele nu a fost analizat nici până acum, aşa că nu se ştie al cui este. Urmele însă mai există şi astăzi.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE