Emmanuel Macron: „Rusia a pierdut deja geopolitic”
- Nicolae Comănescu
- 16 mai 2023, 07:52
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a făcut în weekend un mini-turneu european care l-a dus succesiv la Roma, Berlin, Aix-la-Chapelle, apoi la Paris
Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a estimat duminică, într-un interviu pentru ziarul "L’Opinion", că "Rusia a pierdut deja geopolitic" războiul cu Ucraina şi intră într-o "formă de vasalitate faţă de China".
"Rusia a pierdut deja geopolitic", a declarat el, referindu-se la relaţiile Moscovei cu aliaţii săi tradiţionali, cu China, sau la lărgirea NATO cu Suedia şi Finlanda.
"Să fie clar, nu e vorba de o 'operaţiune specială' de vreme ce Putin a decis mobilizarea. Pe de altă parte, Rusia i-a făcut pe aliaţii săi tradiţionali să se îndoiească, cercul lui prim. Ea a început de facto un fel de vasalitate faţă de China şi a pierdut accesul la Marea Baltică, care era critic pentru ea, de vreme ce a grăbit alegerea suedeză şi finlandeză de a se alătura NATO", a explicat preşedintele francez, care se pregătea să-l primească pe preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, aşteptat duminică seara la Paris.
Întâlnire foarte importantă între Emmanuel Macron și Volodimir Zelenski. Ce au discutat cei doi lideri ai Franței și ai Ucrainei
"Era de neconceput în urmă cu doi ani chiar. Este deci deja o înfrângere geopolitică. Să fim sinceri, Rusia nu trebuie să câştige războiul militar. Şi aici, noi trebuie să vedem cum să-i ajutăm pe ucraieni în contraofensiva lor, cum să pregătim problema garanţiilor de securitate ale negocierilor care vor exista, inevitabil", a continuat el.
"Am spus întotdeauna că până la urmă, arhitectura de securitate europeană va trebui să securizeze deplin Ucraina de mâine. Dar ea va trebui şi sa conceapă o ne-confruntare cu Rusia şi să reconstruiască echilibre sustenabile. Dar mai sunt ulte etape pentru a ajunge la asta", a adăugat el.
Preşedintele Zelenski a făcut în weekend un mini-turneu european, care l-a dus succesiv la Roma, Berlin, Aix-la-Chapelle şi apoi la Paris.
sursa: RADOR / www.lesoir.be