Emmanuel Macron, plan pentru formarea noului guvern. Negocieri cu liderii partidelor
- Mădălina Sfrijan
- 10 decembrie 2024, 10:01
Emmanuel Macron. Sursa foto: Facebook/ Emmanuel Macron
În contextul crizei politice din Franța, Emmanuel Macron poartă negocieri legate de formarea guvernului. De altfel, numirea noului premier ar fi primul pas în acest sens. Președintele a început discuțiile cu liderii partidelor politice.
Emmanuel Macron, discuții legate de formarea noului guvern
După câteva zile de la moțiunea de cenzură din Adunarea Națională, Macron face pasul decisiv pentru formarea noului guvern. Executivul condus de Michel Bernier a căzut în urma numărării voturilor. Astfel, președintele Franței i-a chemat pe liderii partidelor politice la discuții.
Marți, aceștia sunt așteptați la Palatul Élysée pentru negocieri. Până în prezent, Macron a discutat cu reprezentanții grupului Liot, care este format din independenți. De asemenea, consultări au fost cu cei de la Liberté și Outre-mer.
Măsuri rapide
Biroul președintelui a anunțat că vor fi prezenți doar liderii „care au demonstrat o capacitate de compromis”. După plecarea lui Bernier din fruntea Guvernului, șeful statului a anunțat că va purta negocieri privind formarea unui „guvern de interes naţional”.
De altfel, demiterea fostului premier a dus la o criză pe scena politică a acestui stat.

Emmanuel Macron / Sursa Foto: Twitter/X
Liderii partidelor se vor întâlni cu șeful statului la ora 14:00, a anunţat preşedinţia.
Alianța de stânga, centriștii și extrema dreaptă au alcătuit Parlamentul Franţei, însă blocajul a fost inevitabil. Astfel, președintele l-a numit pe Barnier premier în luna septembrie.
Macron vrea să scape de criza politică
Recent, Bernier nu a primit votul de încredere pentru proiectul de reducere a costurilor, care urma să fie implementat în 2025. Cu ajutorul acestei inițiative, conservatorul anunța că va combate deficitul bugetar uriaș.
Recent, Macron s-a confruntat cu poziția partidului stângii radicale La France Insoumise (LFI), care i-a cerut demisia. Mandatul actualului președinte francez se va încheia în anul 2027.
Analiștii privesc cu multă îngrijorare situația din Franța, având în vedere că acest stat este considerat „pivot” la nivelul UE.