Elevul de 10 ani, lovit și strâns de gât în fața colegilor. Procurorii au cerut arestarea profesoarei din Medgidia

Elevul de 10 ani, lovit și strâns de gât în fața colegilor. Procurorii au cerut arestarea profesoarei din MedgidiaElevi. Sursa foto: AI

Procurorii din Medgidia au solicitat arestarea preventivă a unei învățătoare de 54 de ani, acuzată că a agresat un elev de 10 ani în timpul cursurilor. Anchetatorii susțin că minorul a fost lovit și strâns de gât în fața colegilor.

Procurorii susțin că incidentul a avut loc în timpul cursurilor, în prezența colegilor de clasă. Elevul de 10 ani, lovit și strâns de gât

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia au solicitat, miercuri, arestarea preventivă a unei învățătoare în vârstă de 54 de ani, cercetată pentru purtare abuzivă și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Potrivit anchetatorilor, incidentul ar fi avut loc în dimineața zilei de 25 mai 2026, între orele 08:00 și 08:30, în timpul desfășurării cursurilor la clasa a IV-a B a Școlii Gimnaziale „Lucian Grigorescu” din municipiul Medgidia.

Conform probelor administrate până în acest moment, cadrul didactic este acuzat că ar fi avut un comportament violent față de un elev în vârstă de 10 ani.

Probatoriul administrat în cauză până în prezent a relevat că, la data de 25.05.2026, orele 08:00 - 08:30, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu în calitate de cadru didactic la clasa a IV-a B a Şcolii Gimnaziale «Lucian Grigorescu» din municipiul Medgidia, a săvârşit acte repetate de violenţă fizică şi verbală asupra elevului minor MVE, în vârstă de 10 ani, lovindu-l cu palma în zona feţei şi capului, strângându-l de gât cu ambele mâini, ridicându-l de la sol prin prindere de gât şi lovindu-l repetat cu palma peste ceafă, provocându-i leziuni traumatice ce necesită 1-2 zile de îngrijire medicală”, au transmis procurorii.

Poliția

Poliția. Sursă foto: Facebook

Anchetatorii au anunțat că reacția învățătoarei ar fi fost provocată de un document rupt de elev

Primele informații din anchetă indică faptul că elevul ar fi rupt un document care conținea rezultatele sale personale de la Evaluarea Națională. În urma acestui gest, învățătoarea ar fi reacționat agresiv și i-ar fi adresat injurii copilului.

Datele comunicate anterior de Inspectoratul de Poliție Județean Constanța arată că incidentul s-ar fi produs în sala de clasă, în timpul activităților școlare.

La data de 26 mai, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Medgidia au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în cursul dimineţii de 25 mai, într-o sală de curs dintr-o unitate de învăţământ din municipiul Medgidia, o femeie, de 54 de ani, ar fi agresat fizic şi i-ar fi adresat injurii unui minor, de 10 ani”, au transmis reprezentanţii IPJ Constanţa.

Polițiștii au precizat că minorul este elev în cadrul unității de învățământ unde femeia își desfășura activitatea didactică.

Procurorii au anunțat că incidentul a produs teamă și indignare în rândul elevilor

Anchetatorii mai susțin că situația petrecută în clasă a afectat și ceilalți copii prezenți la cursuri. Potrivit procurorilor, comportamentul cadrului didactic ar fi generat o „stare vădită de teamă şi indignare” în rândul celor 24 de elevi aflați în clasă, afectând desfășurarea normală a activităților școlare.

În urma cercetărilor efectuate, femeia a fost reținută pentru 24 de ore.

Totodată, reprezentantului legal al copilului i-a fost înmânată o cerere prin care se poate adresa instanței pentru emiterea unui ordin de protecție.

Elev de 10 ani, lovit și strâns de gât. Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul

Cazul este investigat de polițiștii din Medgidia, sub coordonarea procurorilor. Autoritățile urmează să stabilească toate circumstanțele producerii incidentului și să identifice eventuale declarații sau probe suplimentare relevante pentru dosar.

Până la o decizie definitivă a instanței, cadrul didactic beneficiază de prezumția de nevinovăție.