Elevii de azi ne spun cum va fi energia de mâine

Elevii de azi ne spun cum va fi energia de mâine

Uitaţi de carburanţi: pentru tinerii care azi ocupă băncile în şcoli şi licee, generaţia celor pasionaţi de gadgeturi, autobuzele viitorului vor fi integral alimentate de Soare.

 Când apăsaţi butonul unui lift, acelaşi Soare va fi cel care va furniza energia necesară să vă transporte pe etajele unui zgârie-nori. Tot aşa, locuinţele viitorului vor fi complet indendente energetic, pentru că forţele naturii ne oferă tot ce ne trebuie.

Aceasta este viziunea mai multor elevi din România, care şi-au pus imaginaţia la treabă, pentru a descoperi, mai în joacă, mai în serios, universul ştiinţei şi al energiei, în cadrul programului educaţional Play Energy, derulat de Enel România. Concursul de idei a ajuns în acest an la cea de-a zecea ediţie, cu tema „Foloseşte-ţi energia!”, iar vineri sosise momentul final, al premierii câştigătorilor, pe care am avut astfel ocazia să îi cunosc. Sub coordonarea profesorilor, peste 1.700 de elevi au format echipe de câte maximum 5 membri și au înscris în concurs 345 de proiecte. Pentru prima dată, în acest an, concursul a fost deschis și pentru Cluj Napoca, pe lângă zonele tradiționale de distribuție ale Enel în România - Muntenia Sud, Dobrogea şi Banat. Întro sală plină de elevi, premianţii au urcat, pe rând, pe scenă, în aplauzele celorlalţi. Ambiţioşi şi lipsiţi de inhibiţii, şi-au prezentat proiectele câştigătoare, care, mărturisesc, m-au impresionat:

Categoria Gimnaziu

Ne puteți urmări și pe Google News

LOCUL 1 a fost câştigat de o echipă de elevi de clasa V-a, coordonată de doamna profesoară Luminița Popescu de la Școala Gimnazială Nr. 6 din Timișoara. Proiectul lor, denumit „Solar powered rainbow car”, este o mașinuță inteligentă care nu are nevoie de baterii înlocuibile, pentru că utilizează un sistem cu acumulator reîncărcabil și panou solar micuţ, care se mişcă în direcţia sursei de lumină. Mașinuța este controlată de utilizator prin Bluetooth, dar este echipată și cu senzori ultrasonici pentru a frâna autonom înainte de obstacole. Led-urile de diferite culori se aprind în funcție de culorile pe care senzorii le detectează. Proiectul acesta m-a impresionat cel mai mult, recunosc, şi datorită vârstei elevilor, de doar 12 ani. Mi-au mărturisit cum au lucrat în echipă: Daria a venit cu ideea prototipului, Riana s-a ocupat de design, Diana a contribuit la montarea pieselor în miniatură, iar Mircea a fost programatorul echipei, cel care a setat maşina ce să facă la fiecare pas. E mândru că deja ştie şapte limbaje de programare.

POZIȚIA A DOUA a fost câștigată de echipa „Micii Fizicieni”, formată din 4 elevi ai Școlii Gimnaziale Ion Vișoiu din Chitila, coordonați de doamna profesoară Mariana Leafă, pentru proiectul lor „Liftul Solar”. Prototipul prezentat utilizează panouri solare pentru a alimenta sistemul de iluminare a liftului și pentru a încărca acumulatorul de 12V care alimentează motorul şi care poate preveni problemele cauzate de penele de curent.

Pe LOCUL AL TREILEA s-a clasat o echipă de doi elevi de clasa VII ai Școlii Gimnaziale Nr. 39 „Nicolae Tonitza” din Constanța, coordonați de doamna profesoară Mădălina Jiji. Ei au prezentat un proiect de fermă autonomă, denumit „Litoral”, care își propune să utilizeze terenurile aride din vecinătatea Mării Negre. Ferma utilizează atât energia valurilor, cât și și sursele solare și eoliene pentru a pune în funcțiune ferma și a produce legume. Proiectul prevede ca o talazopompă să aducă apa în unitatea de desalinizare, care va produce apă pentru irigarea pământului.

Pentru prima dată în istoria competiției, juriul a acordat o mențiune națională, unui elev al Școlii Gimnaziale „Sf. Silvestru” din București, coordonat de către doamna profesoară Monica Voicu. Proiectul lui Victor, „Energie din… nimic”, se bazează pe conceptul fizicianului Nikola Tesla pentru a produce electricitate utilizând potențialul electric dintre ionosferă și pământ. Elevul a demonstrat cum poate încărca un telefon mobil utilizând o antenă amplasată pe peretele interior al unui imobil, cu ajutorul căreia a generat curent electric cu tensiune de până la 6V, aparent din nimic.

Categoria Liceu

Aici, PRIMUL LOC în competiția pentru licee a fost câștigat de o echipă formată din cinci elevi de clasa X, XI și XII de la Liceul „Traian Vuia” din Făget, Timiș, pentru proiectul „Smart House”, sub coordonarea domnului profesor Victor Birău. Proiectul a fost demonstrat cu ajutorul unei machete de locuință care utilizează energie eoliană și/sau solară pentru a-și asigura consumul. Panourile solare pot fi orientate automat, astfel încât să beneficieze de expunere maximă la soare. Echipamentele imobilului pot fi controlate de la distanță, prin telefon.

A DOUA POZIȚIE la categoria liceelor a fost ocupată de un elev de clasa XI de la Colegiul Tehnic „Dinicu Golescu” din București, care a realizat sub coordonarea doamnei profesoare Maria Căpălău proiectul Stepo NRG. Acest dispozitiv poate fi atașat oricărui tip de pantof sport sau de alergat și produce suficientă energie pentru a încărca un smartphone. „Există foarte multă energie în mişcare, neutilizată”, spune Daniel, care mărturiseşte că ideea lui a plecat de la principiul de funcţionare a lanternelor cu încărcare manuală.

O echipă de 5 elevi de la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța, coordonată de doamna profesoară Alexandra Barbu, a câștigat LOCUL AL TREILEA al categoriei. Ei au proiectat un autobuz extrem de îndrăzneţ, denumit TransVerde: echipat cu trei mari panouri solare pe acoperiș, precum și cu două turbine eoliene care utilizează curenții de aer generați în timpul deplasării. La interior, scaunele au plăci de presiune care, activate prin așezarea unei persoane, generează energia necesară aprinderii becului la care sunt conectate. „Deja există maşini care se folosesc de energia solară. Ne-am gândit că trebuie să dezvoltăm şi transportul public, pe care toate îl folosim toţi”, a apus Alexandra.

Când a fost anunţat premiul luat pentru acest ultim proiect, o dronă, din sală se aude: „Oh, My God!”, stârnind râsetele celorlalţi. Toate echipele au fost premiate de către Enel, în funcţie de locul în clasament: laptopuri, kit-uri pentru construcția de mașini electrice sau de roboți alimentați cu energie solară și drone echipate cu camere HD. În plus, școlile în care învață elevii vor primi finanțări de până la 6.000 de lei pentru dotări de laborator, astfel încât elevii să poată crea proiecte și mai complexe în viitor.