Anul școlar 2024-2025. Elevii care vor putea învăța în format online sau hibrid

Anul școlar 2024-2025. Elevii care vor putea învăța în format online sau hibridȘcoala online. Sursa foto: Pixabay

Elevii care vor putea învăța în format online sau hibrid sunt cei cu probleme grave de sănătate, tinerii părinți  dar și elevele gravide. Noul regulament de organizare și funcționare al unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) a fost deja publicat în Monitorul Oficial și va fi pus în aplicare odată cu începerea anului școlar 2024-2025.

Elevii care vor putea învăța în format online sau hibrid

Așadar, elevii cu problemele menționate mai sus pot să participe online/hibrid la orele de curs cu scopul de a preveni abandonul școlar.  Alte noutăți din ROFUIP 2024:

  • introducerea notei la purtare în fiecare modul,
  • prevederile despre concursul separat de admitere în clasa a IX-a,
  • câte un profesor responsabil cu proiectele europene în fiecare școală,
  • cursuri de educație parentală și cursuri online sau hibrid pentru elevi în situații excepționale.

„Elevele gravide și elevii părinți pot beneficia de un program școlar flexibil, în vederea prevenirii și combaterii abandonului școlar. Programul flexibil se stabilește, prin consultare cu părinții/tutorii/reprezentanții legali ai beneficiarilor primari minori, de către o comisie care include și consilierul școlar. Programul poată să prevadă atât un plan individualizat de învățare, cât și un orar școlar adaptat nevoilor acestora, precum și alte măsuri stabilite de către comisie”, se mai precizează în articolul 11, alineatul 12.

Ai Generat, Birou, Laptop, ŞcoalăElevii care vor putea învăța în format online sau hibrid. Sursa foto: Pixabay

Regula se aplică și elevilor cu boli grave

Condițiile care trebuie îndeplinite: Pentru a participa online/hibrid la ore, este nevoie ca părintele/reprezentantul legal să depună o cerere, însoțită de un aviz din partea medicului curant, potrivit articolului 9, alineatul 4, punctul a.

Elevii pot rămâne acasă dacă suferă de:

  • boli care afectează capacitatea de oxigenare,
  • boli respiratorii cronice severe,
  • boli cardiovasculare,
  • obezitate severă,
  • diabet zaharat tip I,
  • boli inflamatorii,
  • boli imune/autoimune,
  • boli rare,
  • boli ereditare de metabolism,
  • tratament imunosupresiv,
  • alte afecţiuni cronice,
  • afecţiuni asociate cu imunodepresie moderată sau severă cum ar fi: transplant, afecţiuni oncologice în tratament imunosupresor, imunodeficienţe primare sau dobândite, alte tipuri de tratamente imunosupresoare.

Mai mult, suspendarea cursurilor cu prezență fizică va avea loc și în situații excepționale, potrivit articolului 9, alineatelor 3, respectiv 8 din documentul care poate fi analizat pe edupedu.ro.