Cum să îți planifici bugetul pentru noul an școlar. Sfaturi utile pentru părinți
- Jalba Claudia
- 26 august 2024, 08:47
În mai puțin de două săptămâni, școala începe pentru toți elevii, de la cei din clasa pregătitoare până la liceeni. Magazinele s-au adaptat deja, înlocuind colecțiile de vară cu cele de toamnă. Părinții se gândesc deja la cheltuielile asociate cu începutul noului an școlar. Cu o planificare atentă, cumpărăturile din această perioadă nu trebuie să fie o sursă de stres sau cheltuieli exagerate.
Este important să evităm entuziasmul excesiv și să ne concentrăm pe cumpărături responsabile.
Primul pas este să aloci un buget realist pentru cumpărături. Implică-l pe copil în acest proces, făcând o listă cu produsele necesare și costurile lor. Evită cheltuielile inutile, cum ar fi rechizitele cu personaje din desene animate, care sunt adesea mai scumpe din cauza marketingului. Alege lucruri practice și durabile. Dacă copilul tău dorește ceva special, încurajează-l să folosească propriii bani economisiți. Astfel, va învăța diferența dintre necesități și dorințe.
Înainte de a merge la cumpărături, revizuiește împreună cu copilul rechizitele și hainele pe care le aveți deja. Decideți ce poate fi reutilizat, donat sau reciclat. Dacă ai mai mulți copii, inventarul devine esențial. De ce să cumperi un atlas nou sau o trusă de geometrie dacă le aveți deja? Dacă ceva este deteriorat, înlocuiește-l, dar doar atunci când este absolut necesar. Puteți, de asemenea, să redecorați obiectele mai vechi pentru a le da un aspect nou. Abia după această revizuire, alcătuiți lista de cumpărături.
Cum să îți planifici bugetul pentru noul an școlar
Multe magazine oferă reduceri semnificative în această perioadă, așa că urmărește promoțiile pentru a economisi bani. Abonează-te la newslettere și urmărește conturile de social media ale magazinelor pentru a fi la curent cu cele mai bune oferte. Aceasta este o ocazie bună să împrospătezi garderoba copiilor, care cresc repede și au nevoie de haine noi, mai ales pentru școală.
Cu siguranță ai acasă haine sau rechizite pe care copilul tău nu le mai folosește. Poți face schimburi cu alți părinți pe grupurile de social media, economisind astfel bani și resurse. Este o soluție practică și sustenabilă pentru a obține ceea ce ai nevoie pentru noul an școlar.
Cu banii economisiți, investește în articole de calitate superioară, cum ar fi un ghiozdan durabil, care să reziste pe durata unui întreg ciclu școlar. Alege un model clasic, în culori neutre, pentru a nu se demoda. Chiar dacă costul inițial este mai mare, pe termen lung vei economisi bani, deoarece nu va trebui să cumperi un nou ghiozdan în fiecare an.
Planificarea pe termen lung este cheia succesului. Economisește din timp pentru anul viitor, punând deoparte o sumă lunară. Astfel, vei evita stresul financiar când vine momentul cumpărăturilor pentru școală. De asemenea, poți achiziționa produse cu reducere pe tot parcursul anului, reducând astfel impactul asupra bugetului familiei, potrivit scoaladebani.