Elev din Galați, înjunghiat lângă gardul liceului. Ghiozdanul din spate i-a salvat viața
- Iulia Moraru
- 4 aprilie 2024, 16:43
Un alt elev a fost înjunghiat cu un cuțit în apropierea gardului liceului unde studia. Incidentul a avut loc în orașul Galați, iar tânărul se afla însoțit de un coleg de clasă în momentul agresiunii.
Elevul învăța la Liceul Teoretic „Dunărea”, iar în momentul în care a fost înjunghiat se îndrepta spre casă împreună cu un coleg de clasă.
La un moment dat, un individ de 30 de ani s-a apropiat de ei și i-a întrebat din senin de ce îl privesc urât.
Elev din Galați, înjunghiat în spate
Fără să fi existat vreo provocare evidentă, anchetatorii afirmă că bărbatul, presupus a fi sub influența substanțelor interzise, a scos un cuțit din buzunar și l-a înjunghiat în spate pe adolescentul de 18 ani.
Adolescentul s-a aplecat în momentul agresiunii, astfel că lama cuțitului s-a oprit în ghiozdanul plin cu cărți și caiete, fără să-l rănească.
După ce a sosit poliția, bărbatul de 30 de ani a continuat să fie agresiv și i-a amenințat chiar și pe polițiștii prezenți.
A fost deschis un dosar penal pentru disturbarea ordinii și liniștii publice și ultraj, iar pentru fapta sa a fost arestat pentru 30 de zile.
Elev din București, lovit de un băiat de 15 ani
Incidentul din Galați vine la o zi după ce un alt elev a fost înjunghiat într-o școală din București.
Evenimentul a avut loc la Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu” din Sectorul 6 al Capitalei, iar victima a ajuns de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.
Inițial, copilului i s-au acordat îngrijiri medicale în curtea unității medicale. În urma verificărilor, poliția a găsit în buzunarul agresorului un briceag pe care l-a folosit pentru a-și ataca colegul.
Mai târziu în cursul zilei de miercuri, polițiștii din București au reușit să îl prindă pe agresorul care a înjunghiat un elev în curtea școlii. El a fost încătușat și dus la audieri.