Elena Udrea, mesaj Facebook, privind una dintre acuzațiile procurorilor DNA: Fals!
- Otilia Luca
- 4 martie 2015, 08:08
Într-un mesaj postat pe contul de socializare al Elenei Udrea se precizează că una dintre acuzațiile procurorilor DNA la adresa fostului ministru al Turismului este falsă.
"Una dintre acuzaţiile la adresa Elenei Udrea a ţinut de faptul că facturile către firmele care au făcut lucrări pentru MDRT sau CNI ar fi fost plătite preferenţial. Fals! În realitate, Elena Udrea a dispus transparenţă maximă - facturile au fost plătite în ordine, iar acest lucru a fost afişat pe site-ul Ministerului Dezvoltării", se precizează în cea mai recentă postare pe contul de Facebook al Elenei Udrea.
"Am stabilit drept criteriu ca plata facturilor să se facă în ordinea emiterii lor, este un criteriu pe care l-am trimis Consiliilor Judeţene. (...) De cele mai multe ori când se fac alocările CJ-urile spun exact anumitor firme să factureze, CJ-urile ştiu exact ce se lucrează pe un proiect, şi atunci ele anunţă că vin banii de la minister şi spun exact anumitor firme să facă facturi. Firmele alea sigur că-şi merită banii, că au lucrat, dar numai anumite firme sunt anunţate. Deci este incorect.", se mai arată în mesaj.