Elena Udrea: Lupta pentru Cotroceni se dă între "moştenitoarea lui Traian Băsescu" şi "moştenitorul lui Adrian Năstase"
- Departamentul Politic
- 22 august 2014, 13:52
Prezidențiabilul PMP, Elena Udrea, a afirmat, într-o postare pe Facebook, că lupta pentru Cotroceni se dă la ora actuală între "moştenitoarea lui Traian Băsescu" şi "moştenitorul lui Adrian Năstase", referindu-se la Victor Ponta, care și-a exprimat ieri bucuria față de eliberarea lui Năstase.
"Gata cu joaca lui Victor Ponta de-a preşedintele de partid si de-a prim-ministru, acum că i s-a întors şeful! Pe de altă parte, din acest moment, este fără dubii că lupta pentru Cotroceni se dă între "moştenitoarea lui Traian Băsescu" şi "moştenitorul lui Adrian Năstase", a scris Elena Udrea pe pagina sa de Facebook.
Ieri, la câteva minute după eliberarea lui Adrian Năstase din închisoare, premierul Victor Ponta a scris că se bucură "ffff mult", că Năstase va fi alături de familia sa.