Ce a făcut Elena Udrea cu PUȚIN TIMP înainte de condamnare

Ce a făcut Elena Udrea cu PUȚIN TIMP înainte de condamnare

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a condamnat-o definitiv, marţi, pe fostul ministru Elena Udrea la 6 ani de închisoare în dosarul "Gala Bute" pentru luare de mită şi abuz în serviciu.

Elena Udrea a făcut o mişcare spectaculoasă. Înainte de pronunţarea verdictului, fostul ministru a decis să renunţe la acţiunile companiei Tim Rail Cargo.

A vândut toate acţiunile pe care le deţinea fostului director general al CFR Ioan Valeriu Trică pentru 500.000 de euro, notează Antena3.

Elena Udrea deţinea în cadrul companiei 25% din titluri şi intrase în posesia acestora încă din 2013, dinainte ca firma să fi fost înfiinţată. Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi au respins cererea de repunere pe rol formulată de inculpaţi şi a admis apelul DNA numai pe un aspect legat de pedepsele accesorii dispuse în cazul lui Rudel Obreja, astfel că decizia luată pe fond a rămas în mare parte neschimbată.

Ne puteți urmări și pe Google News

La ultimul termen al procesului, care s-a desfăşurat pe 9 mai, un procuror a cerut admiterea apelului formulat de DNA şi sporirea pedepselor primite în primă instanţă de Elena Udrea şi fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obeja, dar şi de ceilalţi inculpaţi.