Efectul TVA majorat. Cât plătesc tinerii și familiile într-o lună

Efectul TVA majorat. Cât plătesc tinerii și familiile într-o lunăTVA calcul lunar. Sursă foto: Pixabay.com

În cea mai recentă ediție a emisiunii Pastila Financiară, o emisiune realizată de Mediafax, Adrian Artene și Alex Chirilă au discutat efectele creșterii TVA asupra alimentelor, cărților și altor produse de consum. Cei doi au evidențiat modul în care această majorare influențează traiul de zi cu zi și au oferit soluții de gestionare printr-o planificare financiară atentă.

TVA-ul și efectele sale asupra consumului zilnic

Explicațiile au pornit de la exemplul prezentat de Alex Chirilă, care a analizat veniturile și cheltuielile unui tânăr cu un salariu net de 5.000 de lei pe lună. El a detaliat modul în care sunt distribuiți banii, aproximativ 1.200 de lei pentru alimente, 600 pentru utilități, 400 pentru combustibil, 400 pentru mese în oraș, 600 pentru haine și gadgeturi, 80 pentru abonamente și o mică sumă pentru cărți.

”Românii cheltuiesc foarte puțin pe educație, iar vânzarea de cărți este una dintre cele mai scăzute din Europa. O astfel de creștere fiscală descurajează și mai mult investițiile în educație personală”, a punctat Chirilă.

TVA-ul suplimentar rezultat din creșterea taxei ajunge la aproape 70 de lei pe lună doar pentru alimente și cărți, iar dacă adăugăm și majorarea accizelor la combustibil, impactul crește cu încă 86 de lei.

Impactul pe care familiile îl pot simți în bugetul lor

Adrian Artene a prezentat cazul unui cuplu fără copii, pentru a demonstra cum efectele TVA-ului nu se opresc la nivel individual. Cheltuielile lunare pentru o familie medie includ aproximativ 2.000 de lei pentru alimente, 700 de lei pentru utilități, 700 de lei pentru transport, 800 de lei pentru restaurante, 1.000 de lei pentru bunuri de consum și 150 de lei pentru apă, la care se adaugă sumele pentru internet, cărți și diverse servicii.

cheltuieli casă

cheltuieli casă / sursa foto: dreamstime.com

 „Nu par niște cifre foarte mari, dar dacă banii aceștia ar fi fost investiți, prin efectul dobânzii compuse s-ar fi transformat în economii reale, nu în cheltuieli suplimentare”, a explicat Alex Chirilă.

Recomandările analiștilor pentru a economisi mai inteligent

Adrian Artene și Alex Chirilă recomandat o mai bună planificare a bugetului lunar și direcționarea economiilor către investiții sigure.

Adrian Artene a explicat că din suma respectivă se poate crea un buget de economii de aproximativ 107 lei pe lună, ceea ce înseamnă 1.200–1.300 de lei într-un an. El a adăugat că acest buget de economii poate fi administrat flexibil, după principiile prezentate în ediția anterioară a emisiunii.

Ne puteți urmări și pe Google News