Efectul „Papa Francisc”: Primii pași pentru unirea Bisericii Catolice cu Biserica Luterană
- Adrian Pătrușcă
- 8 ianuarie 2020, 11:45
Episcopul catolic german Heiner Wilmer, un favorit al Papei, a salutat ideea unui episcop luteran de creare a unor parohii „ecumenice” comune catolico-luterane.
Ralf Meister, episcop luteran de Hanovra, a declarat recent: „Sunt numeroși cei care nu mai întreabă dacă cineva este protestant sau catolic, ci doar dacă este creștin”, sugerând că ar trebui create parohii care să adăpostească catolici și protestanți sub același acoperiș, scrie LifeSiteNews.
Heiner Wilmer, episcop catolic de Hildesheim, a salutat ideea lui Meister, afirmând: „Cred cu tărie că sunt mult mai multe lucrurile care leagă decât cele care despart cele două biserici germane”.
Potrivit agenției luterane de știri EPD, episcopul Wilmer a spus: „În calitate de creștini, suntem chemați să mărturisim și să propovăduim Evanghelia”.
El a adăugat: „Cum putem merge împreună în lucrarea pastorală este o întrebare justificată și importantă pentru viitor. Vom continua cu siguranță să o abordăm în spiritul ecumenismului.”
Episcopul luteran Meister a sugerat că un proiect pentru cele două biserici poate merge „până la întemeierea de congregații pur ecumenice”. Acesta poate fi un obiectiv îndepărtat, a explicat Meister, „dar el poate fi totuși exprimat”.
În ceea ce privește fuziunea congregațiilor, Meister a spus că încă nu știe cum vor fi constituite: „Nu suntem atât de departe și avem diferențele noastre, de exemplu în ce privește Cina cea de Taină”.
Biserica Evanghelică Luterană oficiază căsătorii homosexuale și „unge” femei ca preoți și episcopi. Însuși Meister a fost precedat în scaunul episcopal al Hanovrei de o femeie, Margot Kässman.
În ceea ce-l privește pe episcopul Wilmer, acesta face parte din aripa liberală a Bisericii Catolice, apropiată de adoctrina Papei Francisc, care de altfel l-a și numit în 2018 în dioceza Hildesheim
În același an 2018, Wilmer pleda pentru modificarea regulilor privind celibatul preoților. El declara pentru Hannoversche Allgemeine Zeitung că viitorul ar putea aduce „alte forme ale vieții de preoție decât cele pe care le avem astăzi, de exemplu cu pastori protestanți căsătoriți care se convertesc la catolicism”.
Celibatul „ar putea avea un efect mult mai puternic dacă anumite grupuri de oameni ar fi exceptate de la el”, a adăugat Wilmer.
În ceea ce privește hirotonirea femeilor ca preoți, Wilmer pare de asemenea foarte deschis, declarând pentru Agenția oficială Catolică germană de Știri, KNA: „Sunt nerăbdător să începem discuții deschise și să văd pe ce drum ne va conduce Duhul Sfânt”.
În 2019, Wilmer declara că speră ca linia sinodală deschisă de Papa Francisc să aducă printre episcopii germani „un nou mod de a gândi”.
Heiner Wilmer a devenit o figură cunoscută pe plan internațional atunci când a afirmat într-un interviu pentru Kölner Stadt-Anzeiger, referindu-se la criza abuzurilor sexuale: „Cred că abuzul de putere se află în ADN-ul Bisericii”.
Este nevoie de o reformă profundă a Bisericii, a mai spus Wilmer. Catolicii, a adăugat el, trebuie să spună „adio” ideii că „Biserica în sine este pură și imaculată”.
De asemenea, potrivit aceluiași episcop revoluționar, catolicii mai trebuie să înțeleagă și că „Sfânta Biserică” este în același timp și o „Biserică păcătoasă”, afirmând că, pe lângă indivizi păcătoși, în Biserică și se află și „structuri ale răului”.