Edward G Robinson - singurul actor român care a luat Oscarul

Edward G Robinson - singurul actor român care a luat Oscarul

Edward G Robinson - singurul actor român care a luat Oscarul s-a născut la București și a ajuns în Țara Făgăduinței la 10 ani.

Edward G Robinson - singurul actor român care a luat Oscarul s-a născut la București și a ajuns în Țara Făgăduinței la 10 ani. Povestea lui începe în Cartierul Evreiesc din București, la 12 decembrie 1893, pe strada Cantemir.  A învățat la Școala 5. Părinții săi erau originari din Iași. Se numea Emanuel Goldenberg. În secolul XX, antisemitismul începuse să se facă simțit iar un frate mai mare al lui Manole, cum i se spunea micului puști din București fusese jefuit și ucis de o bandă care vâna numai comercianți evrei. Zacharias, Zach, un frate mai mare plecase în SUA, urmat de tatăl lor, care apoi au luat întreaga familie.

Edward G Robinson - portretul gangsterului pe marele ecran

Suntem în epoca de formare a Hollywood-ului când se creau prototipuri. Dacă unii erau eroi, se căutau figuri de indieni, de băieți răi. Edwarg Robinson a ales să fie model de gangster. A strălucit în aceste tipuri de roluri. Fața sa, similară cu a unui Poker Face sau Joker de mai târziu impunea teroarea pe care un gangster trebuia să o aibă în privire pe ecran.

Edward G Robinson - duel cu Humphrey Bogart pe marele ecran

Trei  filme îl arată pe Edward G Robinson pe ecran în toată splendoarea sa.  Primul este Casa Roșie, un film psihologic despre un mister în jurul unei case unde se petrecuse o crimă de care personajul său fusese bănuit dar niciodată dovedit oficial. Se spune că și-a ucis soția și pe amantul ei aruncându-i în lac cu tot cu trăsură. Fiica sa și iubitul ei nedorit sapă după mister cu ajutorul indirect al mamei ei, noua soție a criminalului.

Ne puteți urmări și pe Google News

În cele din urmă personajul lui Robinson se sinucide intrând cu mașina în lac și publicul vede la suprafață roata trăsurii.

În filmul Key Largo, mafiotul Robinson se întâlnește cu veteranul Humphrey Bogart în timpul unei furtuni pe mica insulă Key Largo, legată de un sistem de drum și poduri de continent. Blocați pe insulă, cei doi luptă să își salveze apropiații dar în același timp să se lichideze unul pe altul, personajul lui EG Robinson murind.

Ultimul lui film este Soylent Green, un film SF despre hrana făcută din oameni, în care Charlton Heston joacă rolul unui detectiv care vrea să afle adevărul. Singurul care crede în el este bătrânul Sol, jucat de Edward G Robinson care ulterior acestui film, ultima lui apariție pe ecran, va muri la 26 ianuarie 1973, la Los Angeles. A obținut Oscarul pentru întreaga carieră, fiind practic inclus în rândul marilor actori de la Hollywood

Sursa foto:Vice.com