Eduard Hellvig, despre acuzațiile recente: Nimic nu vinde mai bine pe la noi decât o conspirație bună

Eduard Hellvig, despre acuzațiile recente: Nimic nu vinde mai bine pe la noi decât o conspirație bunăEduard Hellvig / sursa foto: captură YouTube

Eduard Hellvig, fost director al SRI, a transmis printr-un mesaj publicat pe rețelele sociale că respinge speculațiile vehiculate „frecvent, în presă” potrivit cărora ar fi implicat în planuri care urmăresc menținerea influenței sale în „jocurile de putere dâmbovițene”.

Hellvig respinge acuzațiile recente

Fostul director al SRI a negat acuzațiile, afirmând că nu are niciun interes să conserve sau să recâștige puterea.

„Cu siguranță, unii dintre cei care lansează regulat aceste scenarii o fac dintr-o oarecare teamă, alții cu speranță (și le mulțumesc), alții pentru că nimic nu vinde mai bine pe la noi decât o conspirație bună. Mă tem că trebuie să îi dezamăgesc pe toți”, a scris acesta.

Hellvig a subliniat că a demisionat voluntar din funcția de șef al SRI acum aproape doi ani, fără a fi fost forțat sau amenințat cu pierderea poziției, și că decizia sa a fost motivată de principiile și idealurile în care crede. „Poate și acest gest, adevărat mai rar, a mirat în așa măsură, încât au trebuit căutate alte explicații, mai aproape de ideea că la putere nu se renunță. Cel puțin nu la noi”, a mai adăugat acesta.

Eduard Hellvig: Securiștii căutau întotdeauna să afle „cine este în spate”

Acesta a comparat actuala situație cu „mantra” fostei Securități, care considera, potrivit lui, că fiecare act de opoziție era dincolo de rațiune.

„În consecință, securiștii căutau întotdeauna să afle „cine este în spate”. Oamenii nu aveau cum să aibă propriile idei sau concepții, propriile pasiuni, emoții sau aspirații, nu erau capabili să discearnă singuri, cineva era „în spate”.

Nu putea exista revoltă în fața injustiției, dorință de libertate sau nevoia unei vieți mai bune, decât dacă aceste „prostii” erau de fapt instigate „din spate”, de forțe neapărat oculte”, a scris acesta.

El a adăugat: „Dacă tot există această moștenire securistă de a căuta întotdeauna «ce este în spate», mă văd obligat să răspund: nu sunt eu. Și nu îmi doresc să fiu”.

Eduard Hellvig: Fără empatie, reformele riscă să fie respinse de societate

Eduard Hellvig a afirmat că România traversează o perioadă dificilă și a atras atenția asupra faptului că actuala majoritate politică este una fragilă, dar și-a asumat reforme și măsuri economice dureroase. În acest context, este esențial ca toți factorii responsabili să dea dovadă de înțelegere și solidaritate.

„România este un organism viu, alcătuit din oameni reali, cu speranțe, cu emoții, cu nevoi, nu este un grafic în PowerPoint, nici o lucrare de statistică. Fără empatie, fără a lua în calcul realitatea societății, pericolul este ca organismul să respingă medicamentul.

Fie el oricât de necesar. Va fi greu, dacă vom considera că nu discutăm despre oameni, ci despre statistici. Va fi imposibil fără empatie pentru cei mai loviți, pentru cei care trebuie, din nou, să plătească greșelile politicienilor”, a spus fostul șef SRI.

„România nu își mai permite un alt eșec”

În acest context, Eduard Hellvig susține că România nu își mai permite un nou eșec, care ar putea fi decisiv. În opinia sa, extremismul este în așteptare, iar pericolul pe care îl reprezintă este deja cunoscut.

„Pe de altă parte a considera că puterea se exercită de dragul puterii și că puterea este doar o cale de a impune este o mare greșeală. Puterea nu înseamnă nimic, dacă cei în numele cărora o exerciți nu simt că sunt parte a ei. Adevărata putere nu este aceea de a dicta ordine și directive, ci aceea de a găsi coeziune, de a uni energiile pentru un scop bine precizat”, a mai scris acesta.

Ne puteți urmări și pe Google News