Ăsta nu mai e Cuc, e Ciocănitoare!
Superacciza l-a dezlănțuit: și câte trei-patru raiduri pe zi a ajuns să lanseze Băsescu asupra scăfârliei lui Ponta. Premierului, eminent produs al școlii de tupeu și flegmă a PSD, pe care nici anexarea Crimeii nu l-a scos din papuci, îi sare țandăra de câte ori vine vorba de taxa pe combustibil. E singura temă care îl enervează: atunci îi piere zâmbetul de plastic, atunci îi amuțește plescăitul.
Încă de la sfârșitul anului trecut, când Guvernul a anunțat Superacciza, am scris că aroganța împiedică USL să vadă pericolul. Burdihanul preaumflat de cele 70 de procente îi încețoșează mințile. Prădător înnăscut, însă, Băsescu a amușinat sângele; a sesizat imediat ce armă devastatoare îi pune la îndemână dușmanul. A fost nevoie de un singur foc de încercare pentru a primi confirmarea. Anunțul că, în premieră după 1989, va refuza să promulge Bugetul dacă Guvernul nu renunță la acciză a provocat o reacție catastrofală din partea lui Ponta. Într-o conferință de presă de pomină, acesta nu doar că a reușit să provoace râsul amar al unui important contingent de curci, care au constatat că, deși știu mai multă economie decât premierul țării, asta nu le va salva de la a ajunge friptură de Revelion; dar, mai ales, Ponta a recunoscut atunci, printre bâlbe și bâțâieli ce au ajuns virale pe YouTube, că noua taxă nici gând să meargă la Fondul pentru Infrastructură, cum se promisese inițial, ci se va vărsa în hârdăul fără fund și control al Bugetului.
Au trecut cinci luni de atunci, iar Guvernul a continuat să se bâlbâie, mai nehotărât decât oscilează printre uluci udul boului în prelingerea sa, iar noi tot nu știm unde se duc banii. Ultima dată a fost ciocnirea dintre Ponta și ministra de Finanțe. Iritat că juna, stând prea mult la Harvard, a uitat cum se minte la Cornu, premierul i-a interzis să mai vorbească în public. Între timp, Băsescu și-a hărțuit prada metodic și rece. Pândind și speculând orice greșeală. Sunt convins că, înainte de 1 aprilie, a avut emoții: nu cumva Ponta să se răzgândească, să renunțe la Superacciză și să-l lase fără armă! Dar îngâmfarea lui Ponta și foamea baronilor au fost mai puternice decât rațiunea. Băsescu a rămas cu dinamita. Și va continua să o folosească. Guvernul își face iluzii dacă crede că discuțiile despre Superacciză se vor stinge cu timpul. Dimpotrivă! Orice scumpire, de la pâine la medicamente, de la facturi la concediu, de acum și până la alegerile prezidențiale din iarnă, va fi prilej de lansare pentru noi atacuri.
Într-adevăr, Superacciza e o armă devastatoare. În primul rând, pentru că afectează și enervează pe toată lumea: și pe săraci și pe bogați, și pe lefegii și pe patroni, și pe bugetari și pe cei din privat și pe pensionari. Orice atac la Ponta pe tema Superaccizei se va bucura de aprobarea generală. Inclusiv din partea celor mai răi anti-băsiști. Mi-e antipatic Băsescu, dar mai antipatică mi-e scumpirea! Apoi, cea mai mare nemulțumire va fi produsă în rândul electoratului pesedist. Acela, sărac și neinstruit, care a votat cu ură pentru că i s-au tăiat salariile și pensiile. Ațâtată de orgoliul rănit al celui înșelat, toată dușmănia se va îndrepta, cumplită, răzbunătoare, spre cei care l-au mințit.
În fine, lupta împotriva Superaccizei, a statului taxator și risipitor, asistențial și descurajator, poate fi o excelentă rampă de relansare pentru Dreapta. Care ar putea începe prin a strânge rândurile în jurul unei moțiuni de cenzură pe cea mai populară temă a momentului! Superacciza e ca o piatră de moară pe care Ponta și-a atârnat-o singur de gât. Îi ajung lui Băsescu opt luni să-i dea brânci în apă?
Recomandările noastre
