Marea problemă a României, văzută de Traian Băsescu: Nu premierul lipsește

Marea problemă a României, văzută de Traian Băsescu: Nu premierul lipseșteTraian Băsescu. Sursa foto: Captură video Youtube

Blocajul politic nu va fi rezolvat doar prin numirea unui nou prim-ministru, ci prin capacitatea viitorului premier de a construi o majoritate parlamentară și un executiv funcțional, a declarat fostul președinte al României, Traian Băsescu.

Traian Băsescu: Problema României este lipsa unui Guvern, nu a unui premier

Fostul șef al statului a susținut că dificultatea principală nu este desemnarea unei persoane pentru funcția de premier, ci formarea unei echipe guvernamentale care să poată obține sprijin în Parlament.

„Marea problemă a României acum este că nu are un Guvern. Nu un premier. Un premier îl găsești, pe urmă premierul trebuie să își facă și Guvern. Este greu de realizat, trebuie negocieri extrem de complicate de la niște oameni politici incompetenți care au dat jos un guvern fără să știe ce pun la loc. De la astfel de oameni e greu să presupui o soluție rapidă”, a explicat Băsescu pentru Adevarul.

Sorin Grindeanu

Sorin Grindeanu. Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Critici pentru Sorin Grindeanu și PSD după moțiunea de cenzură

Traian Băsescu l-a criticat și pe liderul PSD, Sorin Grindeanu, pentru susținerea moțiunii de cenzură votate împreună cu AUR. Fostul președinte consideră că decizia de a demite guvernul fără o alternativă clară reprezintă o greșeală majoră pentru stabilitatea țării.

„Grindeanu trebuie să știe că ceea ce a făcut este o crimă împotriva intereselor țării. Să dai jos un Guvern fără să ai soluții cum să pui alt guvern, este o atitudine extrem de nocivă și nu o pot avea decât oameni care nu își iubesc țara”, a susținut Băsescu.

Mesaj pentru PNL: „Interesele țării sunt mult mai mari”

Fostul șef al statului a criticat și poziția PNL în negocierile pentru formarea noului executiv, în special condiționarea susținerii unui guvern de revenirea lui Ilie Bolojan în funcția de premier.

Băsescu a afirmat că interesele politice nu ar trebui să blocheze rezolvarea crizei guvernamentale.

„Dacă privim la liberali, Guvernul a căzut cu 281 de voturi, deci o largă majoritate. Deci, exigența liberalilor, ori țara ori Bolojan, nu funcționează. Ei nu au dreptul să condiționeze serviciul în slujba țării de un om ca Bolojan. Interesele țării sunt mult mai mari și ar trebui să depășească această ambiție de a pune țara în slujba lui Bolojan și nu liberalii în slujba țării”, argumentează Traian Băsescu.

Traian Băsescu: Ajung în 2028 cu o țară scufundată

Fostul președinte a avertizat că actualele calcule politice pot avea efecte grave pe termen lung.

„Din păcate scufundă țara în 2026. Ajung în 2028 cu o țară scufundată”, avertizează Băsescu.

Comentariile sale au fost făcute în contextul informațiilor potrivit cărora președintele Nicușor Dan ar analiza varianta desemnării lui Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru.