Până la arestarea lui Florin Costiniu, un judecător al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie era un Dumnezeu. Nimeni şi nimic nu-l putea atinge.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este singura instanţă abilitată să judece politicienii şi înalţii demnitari ai statului intraţi în coliziune cu legea. Tot Înalta Curte decide dacă sunt bine cheltuiţi banii publici. Ea trebuie să fie garantul statului de drept, al drepturilor civile şi de proprietate, astfel încât nici un cetăţean - cu atât mai puţin, o structură sau instituţie a statului - să nu poată fi mai presus de lege. Nici măcar judecătorii Înaltei Curţi.
De aici vine imensa putere a instanţei supreme. Dar ca să fie exercitată corect, această putere are nevoie ca de aer de posibilitatea cenzurii. Din 1990 şi până în 2010, nici un judecător al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a fost sancţionat - fie şi administrativ - pentru activitatea sa. O parte dintre ei au înţeles din asta ce a înţeles şi Sorin Ovidiu Vântu. Că statul este slab, incapabil să controleze eficient puterile sau să le separe, că ei sunt imuni în faţa legii şi, implicit, că pot primi mită sau diverse foloase necuvenite, că-şi pot trafica influenţa şi puterea, fără să plătească, administrativ sau penal. Imensa putere deţinută de un judecător al Înaltei Curţi nu este vremelnică, precum cea a judecătorilor Curţii Constituţionale. Aceştia din urmă au mandate de nouă ani, fără drept de prelungire, sunt desemnaţi politic de către Senat, Camera Deputaţilor şi Preşedinţie şi, în consecinţă, au datorii faţă de puterile statului care i-au desemnat. Judecătorii Înaltei Curţi, odată promovaţi în acest corp care ar trebui să fie de elită, părăsesc funcţia doar la pensie. De ei depinde înflorirea corupţiei sau o luptă eficientă împotriva corupţiei. Deasupra lor este doar cerul şi locatarii nevăzuţi ai acestuia, iar povestea cu presiunile politice, mediatice sau ale opiniei publice este bună de adormit copiii. Dacă un judecător vrea să judece drept, apoi judecă, indiferent de ce aude în jur. Tot aşa cum dacă vrea să plece urechea se vor găsi totdeauna puternici ai zilei dispuşi să cânte precum sirenele. Responsabilitatea unui judecător al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este la fel de mare ca şi puterea conferită. Iată de ce aş vrea să propun să nu uităm niciodată numele Corinei Michaela Jîjîie, cea care a decis în 2010 arestarea judecătorului Florin Costiniu. Pe atunci, Corina Jîjîie era simplu judecător al Secţiei penale pe care o conduce în prezent, iar Florin Costiniu era preşedintele Secţiei civile şi de proprietate intelectuală. A fost o premieră în istoria justiţiei române, s-a creat precedentul care a alertat şi scurtcircuitat întreg sistemul ticăloşit.
Un magistrat promovat şi susţinut de sistem îi este profund loial şi recunoscător cât timp ştie că nu riscă nimic, că nu răspunde pentru decizii. În momentul în care, la nivel de for suprem, are proba că imunitatea nu mai există, instinctul de supravieţuire intră în acţiune, cariera şi ziua de mâine devin mai importante decât banii şi prietenii impuşi sau aleşi. Exemplul dat de Corina Jîjîie pare a fi dat roade. Se află acum în fază avansată de cercetări la DNA dosarul judecătoarelor Gabriela Bârsan şi Iuliana Puşoiu, prima şefa Secţiei de Contencios Administrativ din instanţa supremă, cea de-a doua magistrat al secţiei amintite.
Este naiv oricine ar crede că judecătorii din România - de la Judecătoria din Panciu, până la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - n-au înţeles corect semnificaţia acestor anchete pentru evoluţia viitoare a justiţiei româneşti. Ei ştiu că orice comandă (a)politică ar consimţi să execute de acum încolo, sunt "pe barba lor", iar cine le-ar garanta imunitatea promite fără acoperire sau minte, fiindcă n-o poate asigura. S-a spus mereu că DNA şi DIICOT lucrează inutil, cât timp judecătorii judecă cu infinită toleranţă, achită presupuşi infractori ori, mai grav, nu judecă deloc şi trag de timp până la prescrierea cauzelor şi schimbarea puterii politice.
Recunosc că mă număram printre sceptici. Mi-a trecut scepticismul, fără a mă fi cuprins euforia. Semnalul de însănătoşire din mers a justiţiei a fost dat. Ce se va întâmpla de acum încolo, ţine doar de judecători. Pînă acum nu aveau frică. De acum încolo, contez pe frică pentru paza bostănăriei.
Recomandările noastre
