Eclipsa hibridă de Soare pe 20 aprilie. NASA anunță spectacol pe cer

Eclipsa hibridă de Soare pe 20 aprilie. NASA anunță spectacol pe cer sursa: arhivă EVZ

Mâine, 20 aprilie, va fi eclipsa hibridă de Soare. NASA a anunțat că evenimentul va putea fi văzut începând cu ora 04.36, ora României. Eclipsa se va sfârși în jurul orei 09.59, ora României.

NASA a anunțat că eclipsa solară hibridă care va avea loc mâine pe cer se va transforma dintr-o eclipsă solară totală într-o eclipsă anulară, respectiv într-una inelară, în formă de inel, pe măsură ce umbra Lunii se deplasează pe suprafața Pământului. Ultima eclipsă solară hibridă a avut loc în 2013 și ar mai putea apărea în 2031.

Evenimentul va putea fi văzut din Pacificul de Sud, iar umbra Lunii va trece deasupra Australiei de Vest, Timorului de Est și Indoneziei începând cu ora 04.36, ora României. Eclipsa se va sfârși în jurul orei 09.59, ora României.

Eclipsa hibridă va putea fi văzută în timp ce se transformă din eclipsă anulară în eclipsă totală doar în zone oceanice izolate. Fenomentul va putea fi urmărit în direct pe mai multe canale, cum ar fi timeanddate și Gravity Discovery Centre&Observatory din Australia de Vest, potrivit descopera.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News

Când va fi următoarea eclipsă totală de Soare

58 de ani, adică 21.349 de zile au mai rămas până când Soarele va fi acoperit complet de Lună, iar astronomii vehiculează că acest fenomen va avea loc pe 3 septembrie 2081. O eclipsă totală de Soare se produce atunci când Luna trece între Pământ și Soare prin fața acestuia.

Ultima eclipsă totală de Soare a avut loc în 1999. Bucureştiul a fost singura capitală europeană situată pe linia centrală a benzii de totalitate. În cazul în care centrul conului de umbră al Lunii nu atinge Pământul, se spune că este o eclipsă necentrată.

Eclipsa a avut o durată maximă atunci când axa umbrei lunii s-a apropiat cel mai mult de centrul pământului, la ora 11:03:04 (GMT), moment de apogeu care a putut fi observat în România, la Ocnele Mari, în apropierea oraşului Râmnicu Vâlcea, unde fenomenul a avut cea mai lungă durată – 2 minute şi 23 secunde

Eclipsa din 1999 a fost considerat unul dintre cele mai impresionante fenomene, după spusele astronomilor.