Evenimentul Zilei > Social > Surprizele Ecaterinei Andronescu pentru profesori. Ce prevede viitoarea OUG
Surprizele Ecaterinei Andronescu pentru profesori. Ce prevede viitoarea OUG

Surprizele Ecaterinei Andronescu pentru profesori. Ce prevede viitoarea OUG

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, marţi, în şedinţa de săptămâna aceasta a Guvernului va fi adoptată o ordonanţă de urgenţă care îi priveşte pe profesorii care au luat la concursul de titularizare cu note mai mari de 7, dar care nu s-au angajat în următorii 6 ani de la susţinerea concursului.

Redăm declarațiile ministrului Ecaterina Andronescu:

„În Legea învăţământului avem un articol, 253, care dădea dreptul profesorilor care au trecut prin concursul de titularizare şi care au luat note mai mari de 7 să beneficieze de această notă şi în următorii 6 ani. Acest articol a funcţionat în Legea învăţământului până anul acesta când, în urma unei iniţiative legislative care încerca să mărească durata de la 6 la 10 ani, preşedintele a trimis Curţii Constituţionale această iniţiativă pentru o evaluare de constituţionalitate. Curtea a decis anularea acestui articol şi din iniţiativă, şi din lege, ca urmare nu mai suntem în situaţia acum să folosim beneficiile, pentru că până la urmă era un drept pe care şi-l câştigaseră profesorii care luaseră note mai mari decât 7. 

Încercăm acum, printr-o ordonanţă de urgenţă, sperăm să o aducem chiar mâine (miercuri – n.r.) în Guvern, să găsim o soluţie care să repare această situaţie şi mesajul meu pentru profesori este să aibă puţintică răbdare. Mă refer la profesorii care au trecut printr-un concurs de titularizare, au luat în această competiţie note mai mari de 7 şi, potrivit articolului din lege, timp de 6 ani puteau beneficia de aceste rezultate, dacă era un post liber, puteau să se înscrie folosind rezultatele din anii precendenţi", a spus Andronescu la Palatul Victoria, conform Agerpres.

De asemenea, ministrul a adăugat că, anual, circa 2.000 de profesori se titularizau pe acest articol de lege şi că, anul acesta, în jur de 2.000 de profesori nu ar mai putea beneficia de această prevedere. 

„Încercăm să găsim o formulă care să schimbe durata contractului pe durată determinată într-un contract pe durata viabilităţii postului.”, a afirmat ministrul Educaţiei.

Andronescu consideră că CCR a decis să declare acest articol neconstituţional pentru că nu a existat cineva care să-l explice suficient de bine. 

 

Publicat in categoriile: Social
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: