Toate școlile postliceale sanitare din România vor fi controlate în perioada următoare. Mai mult decât atât, în unele școli au început verificările de ceva timp. Anunțul a fost făcut, vineri, de către ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, după ce instituția similară din Suedia a sesizat că ar exista o diplomă falsă emisă în țara noastră, informează Libertatea.

„Vor fi controale în toată țara. În unele județe au început deja, în altele nu, că atâta personal avem. A apărut o diplomă care nu ar fi fost adevărată, o situație în Suedia. Ne-au contactat la minister și de aceea verificăm toate școlile sanitare posliceale. Nu scapă nimeni…în sensul pozitiv. Dacă sunt lucruri de îndreptat, trebuie să se îndrepte”, a spus astăzi, la Buzău, ministrul Ecaterina Andronescu.

Ministrul Educației a precizat că aceste controale nu sunt îndreptate împotriva unei anumite școli postliceale, ci asupra tuturor unităților de acest fel. 

„Vor trece toate prin procesul de control. Efectuăm acţiuni de verificare la toate unităţile din domeniul sănătate şi asistenţă pedagogică având drept obiective urmărirea calificărilor pe ani de studiu, dacă sunt autorizate/ acreditate pentru anii 2018-219, efectuăm o sinteză a tuturor inspecţiilor şcolare generale, tematice, evaluări externe, în ultimii doi ani, precum şi verificarea graficelor anuale a stagiilor de practică pe specializări, pe grupe de pregătire. 

De asemenea, aceste grafice le verificăm pentru ultimii doi ani. Vom mai verifica evidenţa actelor de studii eliberate începând din 2016 şi conformitatea cu cataloagele şi registrele matricole”, a declarat inspectorul general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Buzău, Nela Wamsiedel. 

 

 

Te-ar putea interesa și: