România va fi reprezentată la Miss Universe, competiţie care se va desfăşura în Fipinie în perioada 12 – 31 ianuarie 2017, de Teodora Dan, o pictoriţă din Craiova.
În competiţie vor fi prezente 90 candidate din tot atâtea ţări, marele premiu fiind în valoare de 100.000 de dolari.
Teodora Dan are 27 de ani, 1,75 m, iar dimensiunile sale sunt 93-64-93. Miss Universe România 2016 a absolvit Facultatea de Arte – departamentul pictură din cadrul Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti şi îşi doreşte să îşi deschida propriul sau atelier de design vestimentar. Teodora vorbeşte fluent engleza şi spaniola.
Este pasionată de modeling, pictură, design vestimentar şi călătorii, lucrand în acest moment ca model internaţional în Europa şi Asia.
„Sunt extrem de fericită că am reuşit să-mi împlinesc un vis din copilărie, să îmi reprezint ţara în cadrul celei mai importante competiţii internaţionale de frumuseţe din lume – Miss Universe. Fiind cea mai înaltă performanţă posibilă în acest domeniu pe plan naţional, această experienţă va fi categoric cea mai frumoasă experienţă din cariera mea de model. Voi reprezenta România cu onoare şi demnitate în cadrul Miss Universe, promovând turismul, cultura şi tradiţiiile ţării noastre în faţa a miliarde de telespectatori şi spectatori din întreaga lume, promiţând tuturor românilor să fac tot ce îmi stă în putere pentru a aduce în premieră absolută coroana şi marele premiu în Romania”, a declarat Teodora Dan.
Ea a câştigat o competiţie internaţională de frumuseţe, Miss Tourism Universe 2015.